RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Lucrările pe “Municipal” vor începe în maxim 7 zile

/ 15 martie 2011

Preşedintele Pandurilor, Marin Condescu, a anunţat semnarea contractului cu firma SC Gama Verde SRL, administrată de Adrian Oprişan, firmă care se va ocupa de refacerea suprafeţei de joc de pe Stadionul “Municipal” din Târgu Jiu.

Condescu a precizat că a fost vorba de o selecţie de oferte, iar firma lui Oprişan se angajează să predea lucrarea într-un termen de 21 de săptămâni. Costul pe care clubul gorjean trebuie să-l suporte pentru lucrările făcute de firma lui Oprişan se ridică la circa 350.000 de euro, o parte din lucrări urmînd a fi făcute însă în regie proprie, cele de excavare şi transport al materialului excavat. Suprafaţa de joc va avea o garanţie de un an de la data exploatării şi va beneficia de instalaţie de încălzire electrică, sistem de irigaţie şi un drenaj rapid, în acest moment nefiind încă stabilit dacă se va apela la metoda însămânţării, care necesită o perioadă de 90 de zile, sau cea a aplicării unui covor de gazon, situaţie în care timpul punerii în exploatare se scurtează cu 30 de zile.

SC Gama Verde SRL mai are în portofoliul său lucrări executate pentru numeroase arene din România, printre acestea numărându-se arenele pe care evoluează Steaua, Dinamo, Rapid, FC Timişoara, Ceahlăul, CSM Râmnicu Vâlcea şi chiar şi Pandurii, Stadionul “Municipal” din Drobeta Turnu Severin fiind pus la punct din punctul de vedere al gazonului de aceeaşi firmă.

În ceea ce priveşte lucrările ce privesc tribunele şi peluzele, Condescu a anunţat că vor fi modificări şi la acest capitol: “Avem în plan şi lucrări şi la peluza şi la partea primă de la tribuna a II-a. Va fi o reconfigurare pe schelet metalic a primei părţi din tribuna a II-a pentru că vechea structură, cu plăci de beton, s-a cam scufundat. Am renunţat să aducem peluzele lângă teren. Asta pentru că s-a întârziat şi cu construirea stadionului de la Preajba. Ce scandal ar ieşi dacă scoatem atleţii de pe teren…”, a declarat Marin Condescu.

www.sportingorj.ro

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.