Mult aşteptata revenire a lui Michal Kremen se amână, însă nu mai este vorba de iritaţia la faţă dată de alergia suferită în urma muşcăturii unei insecte, ci de ceva ce pare mult mai serios, o fractură suferită la mână.
Accidentarea lui Kremen este una mai veche şi datează de la meciul cu Gaz Metan Mediaş de la finalul anului trecut, încă cehul nu i-a acordat mare atenţie. Kremen a pus gheaţă la mână după meci, apoi a plecat imediat acasă pentru sărbătorile de iarnă. A revenit apoi la Târgu Jiu însă nu a putut să se antreneze şi să joace din cauza aceleiaşi alergii care l-a împiedicat să joace şi la Sofia. Odată trecută această problemă, Kremen a revenit la antrenamente şi a jucat câteva minute contra celor de la Okapi, însă durerile la mână au reapărut şi au fost tot mai puternice, ceea ce a condus la un consult medical şi un verdict nefast cehului, dar şi echipei gorjene. Constantinides speră ca Michal Kremen să poată juca din nou cât mai repede socotindu-l pe ceh drept un om important al echipei pe care o antrenează: “Sperăm să-l recuperăm cât mai repede pe Michal Kremen. Când va reveni şi Kremen, cred că vom fi o echipă mult mai puternică. Doctorii au preconizat trei săptămâni, dar pentru că meciurile sunt câte două pe săptămână, încercăm să-l aducem după două săptămâni. Nu ştim sigur dacă se va întâmpla acest lucru, dar ne dorim şi sperăm asta pentru că avem nevoie de Michal pe poziţiile 4-5. Dacă lipseşte el, avem un jucător mai puţin pe poziţia patru şi trebuie să-l folosim pe Milosevic pe acestă poziţie, situaţie în care nu-l putem folosi pe Milosevic pe poziţia cinci atunci când ne dorim acest lucru. Trebuie să fiu onest cu jucătorii mei, Louis a fost folosit în cele două meciuri cu Sibiu, cu Okapi şi cu Piteşti, pe poziţia 4, a făcut-o foarte bine, dar aceasta este o situaţie de conjunctură”, a declarat Constantinides.