Petre Grigoraș, antrenorul Pandurilor, recunoaște că victoria de la Pîncota a venit greu și cu șansă, dar este mulțumit de faptul că echipa sa și-a atins țelul și continuă în Cupa României.
„O victorie obținută cu greu și recunosc, și cu puțină șansă. Asta nu înseamnă însă, că ne-am mișcat noi rău, dar am întâlnit aici niște condiții de joc foarte grele. Un teren foarte foarte moale, denivelat, care a avut darul de a echilibra din start forțele. Mă bucur că până la urmă e totuși o victorie care ne asigură calificarea în faza următoare a competiției. Să sperăm că atunci nu vom mai avea aceeași programare, să jucăm în campionat și apoi la 48 de ore în cupă. Și acum am vrut să respectăm competiția, e bine că totul s-a încheiat cu bine…”, a declarat Petre Grigoraș la finalul partidei de la Pîncota, una pe care a văzut-o din tribună, după ce a fost eliminat de pe teren la Giurgiu, la meciul cu Astra. Tehnicianul Pandurilor încă nu a uitat acel meci și spune că și-ar fi dorit mai multă șansă acolo decât la Pîncota: „Aș fi vrut să am puțină, foarte puțină șansă și la Astra… Sincer, dacă am fi câștigat acolo și ieșeam de aici din cupă, poate eram mai bucuros. Dar, ce să mai facem, nici acum nu mi-a trecut supărarea”, a mai spus Grigoraș.