Toate trei echipele gorjene merg mai departe în Cupa României
/ 30 iulie 2014 In Cupa României,FotbalToate cele trei echipe gorjene ce au evoluat astăzi în Cupa României au reușit să se califice în faza următoare a competiției.
Cea mai spectaculoasă calificare a fost obținută de Știința Turceni, care a trecut după executarea loviturilor de departajare de Minerul Mehedinți, meciul disputându-se pe „Municipal”-ul din Drobeta Turnu Severin. La finalul timpului regulamentar scorul a fost egal, 1-1, Floroiu egalând în repriza a doua după ce gazdele deschiseseră scorul în minutul 2. Tot 1-1, a rămas după 120 de minute, iar la loviturile de departajare gorjenii au ratat o singură lovitură de la 11 metri, în vreme ce gazdele au ratat de două ori, Știința câștigând cu 5-4.
Și Pandurii II merge mai departe în competiție după ce s-a impus la limită, scor 1-0 (1-0), în deplasare, în fața celor de la Flacăra Horezu, golul echipei antrenate de Adrian Bogoi fiind înscris în finalul primei reprize de Cocină.
Minerul Motru s-a calificat și ea în faza a III-a a Cupei României după un succes zdrobitor în dauna celor de la Minerul Anina. Fosta divizionară secundă gorjeană a câștigat la Anina cu scorul de 6-1 (4-1), golurile fiind înscrise de Andrițoiu – de două ori, Gruia, Neacșu, C. Laurențiu și Fărcășanu.