RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Derby oltenesc în prima rundă

/ 3 iulie 2014
În ceea ce privește startul în noua ediție a Ligii 1, Pandurii poate considera că a avut ghinion la tragerea la sorți, asta pentru că este destul de greu să joci în prima etapă pe terenul unei nou promovate la care s-au făcut mari investiții chiar de pe vremea când evolua în eșalonul secund.

baloi 8425Jocul de la Craiova, cu CS Universitatea, va avea parte, foarte probabil, de o asistență numeroasă, acest meci împreună cu cel dintre Rapid și Steaua deținând capul de afiș al primei runde a noii ediții de campionat. Daniel Băloi, cel care a reprezentat clubul târgujian la tragerea la sorți de la sediul LPF, spune că debutul va fi greu, însă programul este unul echilibrat: „Debutul este infernal, la Craiova într-un meci ce fierbe Oltenia. Este primul joc între olteni după ceva timp, aşa că probabil vor veni 20 de mii de oameni să vadă acest joc. Apoi avem două jocuri consecutive acasă. Programul Ligii 1 este foarte echilibrat. Cred că este un program bun. Teoretic avem meciuri accesibile acasă. Vrem să facem cât mai mult puncte în tur, astfel încât înainte de retur să ştim ce să ne propunem pentru partea a doua”, a declarat secretarul general al Pandurilor după afișarea țintarului turului de campionat.

„Nu voiam să jucăm acolo primul meci. E emulație, vor juca la primul meci cu 20-30.000 de spectatori. Pentru noi e un dezavantaj, dar până la urmă trebuie să joci cu toate echipele… Primele patru etape ne dau un program normal. Primul joc nu e atât de plăcut pentru noi, întâlnim o echipă care a investit foarte, foarte mult, o echipă dornică să vadă meciuri în Liga 1 și sunt convins că la Craiova va fi un spectacol total. În același timp poate să fie o emulație și pentru jucătorii noștri evoluând în fața atâtor spectatori. Vor să demonstreze că sunt fotbaliști adevărați, este bine să joci cu un astfel de public. Aștept cu nerăbdare, e o provocare și pentru Târgu Jiu să joace în fața unei noi echipe a Universității în care s-a investit foarte mult și despre care se preconizează că va fi una dintre surprizele frumoase ale campionatului”, a fost reacția antrenorului Petre Grigoraș după tragerea la sorți a țintarului Ligii 1.

www.sportingorj.ro
Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.