RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Energia Rovinari a pierdut și meciul doi de la Ploiești

/ 26 aprilie 2014

Energia a avut un meci mult mai bun în a doua confruntare cu Asesoft Ploiești din play-off-ul Ligii Naționale de baschet masculin, însă a pierdut și acest meci, scor 86-77 (19-19, 15-19, 30-16, 22-23).

Asesoft vs energia 2          Chiar și fără Darby, accidentat în primul meci, echipa gorjeană a avut o primă repriză bună, cu o evoluție curajoasă și a încheiat în avantaj primele 20 de minute, scor 34-38. Evoluția din prima parte a fost continuată și în primele două minute din sfertul 3, Energia conducând cu 41-46, moment în care au început cele 5 minute negre pentru gorjeni din acest meci. Fără Watson pe teren după ce a comis a patra greșeală personală, Asesoft Ploiești a reușit un incredibil run de 16-0 cu care a luat un avantaj substanțial pe tabelă, scor 57-46. Elevii lui Radu Stroescu nu au cedat și au încercat să reintre în joc venind la doar două posesii în spatele gazdelor, 70-66 cu 6 minute înainte de final și chiar la doar trei puncte distanță de Asesoft, 75-72 când mai erau 3 minute de joc. Din păcate, gazdele au gestionat mai bine finalul de joc și au câștigat și a doua partidă din seria cu Energia conducând cu 2-0 înaintea partidelor de la Târgu Jiu.

În meciul doi de la Ploiești, Energia a păcătuit la aruncările de la linia de fault, acolo unde jucătorii echipei gorjene au avut un procentaj extrem de slab – 47%, la fel de slab fiind și cel al aruncărilor de două puncte, doar 51%. În schimb, jucătorii echipei gorjene s-au descurcat onorabil la aruncările de trei puncte, Vasile Ștefan având cu 5 reușite din 9 aruncări un procentaj de 56%.

Milosevic a fost cel mai bun om de pe teren fiind la trei recuperări de o performanță cu adevărat notabilă, un dublu double-double, cu 20 de puncte înscrise și 17 recuperări. Aproape de double-double au fost alți doi jucători ai Energiei, Watson reușind 13 puncte și 9 pase decisive și Jazvin, cu 16 puncte și 9 recuperări. După o pauză destul de lungă, cauzată de accidentarea de la genunchi suferită în meciul cu U Mobitelco Cluj din returul sezonului regulat, Dalibor Djapa a bifat prima sa prezență pe teren, el fiind trimis pe parchet aproape două minute în meciul cu Asesoft.

Asesoft Ploiești – Energia Rovinari 86-77 (19-19, 15-19, 30-16, 22-23)

Sala „Olimpia”, Ploiești

Asesoft: Tica (5), Burlacu (13), Guțoaia (6), Negoițescu, Dumitrescu, Movileanu, Szjiarto, Mohammed (20), Lee (8), Adamovic (11), Krapic (12) Popovic (11). Antrenor: Vladimir Arnautovic.

Energia: Watson (13), Aktaș, Troupe (8), Vlaicu, Alionescu, Djapa, Karpelesz (5), Jazvin (16), Tudosă, Milosevic (20), Keerles, Ștefan (15).

 www.sportingorj.ro

Comentează!

2 Comentarii până acum

  • lc2010 spune:

    nu am mai vazut niciodata asa hotie… pacat de baieti

  • realgorj spune:

    Am vazut meciul azi, pe prahovatv.ro. Hotie ca la drumul mare…Baietii au jucat foarte bine. Felicitari ! Probabil de asta nu s-a televizat pe digi, s-ar fi vazut hotia…Sa-i primim cum se cuvine pe ploiesteni la noi acasa…si pe fluerasi…

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.