RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Laurenţiu Răuţ: „În sezonul următor, ne dorim să intrăm în primele patru-cinci echipe ale campionatului”

/ 9 aprilie 2014

Imediat după despărţirea de Florin Nini, oficialii gorjeni au început deja să alcătuiască o listă de patru-cinci antrenori pentru sezonul ce va urma, însă, cu toate acestea, Laurenţiu Răuţ, preşedintele clubului Energia Rovinari, nu a dorit să facă public niciun nume aflat în agenda sa.

IMG_9667

Reporter: Care au fost termenii despărţirii de Florin Nini? A costat-o financiar pe Energia, această despărţire?

Laurenţiu Răuţ: Discuţiile au fost în termeni normali. Nu ne-a costat financiar, domnul Nini şi-a primit drepturile băneşti pe care acesta le merita în timpul contractului cu Energia. Pe această cale, aş dori să-i mulţumesc lui Florin Nini pentru munca depusă la Târgu-Jiu.

Rep: Este al doilea antrenor pe care jucătorii nu îl mai acceptă, după Slobodan Nikolic. Credeţi că există un complot al vestiarului împotriva antrenorilor?

L.R: În acest sezon, este vorba de cu totul altă echipă. Nu putem vorbi de un complot al jucătorilor împotriva antrenorilor, având în vedere că lotul de jucători este complet schimbat faţă de anul trecut. Singurul jucător care a evoluat pentru Energia şi în sezonul trecut este Louis Darby, deci  nu se pune problema de aşa ceva. Nu s-a încheiat contractul cu domnul Nini datorită presiunii jucătorilor.

Rep: Câte nume cuprinde lista de antrenori?

L.R: Lista cuprinde aproximativ patru-cinci nume de antrenori, atât străini, cât şi români. Deocamdată, eu nu doresc să fac public niciun nume deoarece în momentul de faţă, unii dintre ei au contract cu alte echipe. Cu siguranţă, vom face public numele antrenorului de îndată ce ne vom înţelege.

Rep: Noul antrenor al echipei poate să fie şi selecţioner al României?

L.R: Dacă va fi şi selecţioner, eu îi voi pune în vedere să nu afecteze programul de pregătire al Energiei deoarece antrenorul care va sosi la Târgu-Jiu trebuie să se ocupe în primul rând de echipa care îl plăteşte. Toată lumea se gândeşte la Mercel Ţenter. Acesta este un antrenor liber şi poate fi o variantă pentru noi. În sezonul următor, ne dorim să intrăm în primele patru-cinci echipe ale campionatului.

 www.sportingorj.ro

 

Comentează!

1 Comentariu până acum

  • valer spune:

    O singura rugaminte, d-le Raut : sa terminam cu experimentele gen Nini…Lotul actual este suficient de valoros, baietii se inteleg bine intre ei…Gasiti un antrenor adevarat, asta e ce ne trebuie.

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.