RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Laurențiu Răuț explică transferurile din retur ale Energiei

/ 2 martie 2014

În mod surprinzător, Energia a făcut trei noi achiziții, însă nu în pauza competițională, ci după începerea returului, la Târgu Jiu ajungând muntenegreanul Miloșevic, estonianul Keerles și, mai nou, Ștefan Vasile.

rai in tribunaImediat după terminarea primei părți a sezonului regulat, antrenorul Florin Nini spunea că este destul de mulțumit de lot și că modificări nu va face decât în funcție de felul în care și celelalte echipe se vor mișca pe piața transferurilor. Cert este că Energia a început cu aceeași formulă, însă acum, la jumătatea returului, Energia are trei jucători noi. „Am adus un jucător în locul lui Djapa, iar încă un jucător a fost schimbat. E vorba de Kakaroudis, pe care l-am schimbat cu Keerles din cauza randamentului scăzut din acest început de retur. Al treilea jucător, Vasile, a fost o oportunitate, el și-a terminat contractul cu Chiajna și noi ne-am gândit că el poate fi o soluție și pentru sezonul următor”, a explicat Laurențiu Răuț cele trei transferuri făcute de Energia în ultimele săptămâni.

De la Energia au plecat în această perioadă Roșu și Kakaroudis, jucători cărora li s-au reziliat contractele, iar Djapa se află în perioada de recuperare după o accidentare urâtă suferită la genunchi în meciul de pe teren propriu cu U Mobitelco Cluj.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.