RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Florin Nini, implantul nereușit de la Energia

/ 21 martie 2014

Florin Nini a debutat cu stângul la Energia Rovinari. Nu mă refer strict la rezultatul primului meci, ci la modul în care a ales la sosirea sa să respecte ceea ce a găsit sau pe oamenii care i-au oferit un job într-un moment în care venea după pierderea unei finale pe care o începuse cu 18-0. Nu intrăm în detalii și nu amintim cuvântul folosit pentru a nu jigni pe cei care au lucrat până acum sau lucrează încă fără a avea un birou aparte, așa cum Nini a cerut din prima la Târgu Jiu.

nini4            Modul, să-i spunem ușor arogant, în care antrenorul Energiei privește lucrurile nu s-a oprit, iar acum, când voci, autorizate sau nu, profesioniști sau simplii suporteri, îi cer demisia, Nini le ureză succes. „Mi se cere să plec? Le urez succes celor care vorbesc. Eu am o întreagă activitate în spate care vine să confirme dacă e să fac o balanță între pozitiv și negativ, mai au de așteptat. Chestia cu plecatul, cu venitul… Pe mine ca antrenor mă interesează să găsesc soluțiile cele mai bune, să pun echipa în meciurile importante, cum e ăsta, cu Steaua, în așa fel încât să terminăm victorioși. Mai departe e can-can! Iar eu, la can-can, recunosc, nu mă pricep. Nu citesc comentariile, mă mai uit pe Total Baschet. Culmea e că pe cei care își spun mizi, pizi, bizi, 72bgr îi știu și sunt niște antrenori. Niște antrenori care n-au făcut perfomanță. Aș putea să le răspund și să le spun „domnul …”, dar nu vreau, ar însemna să mă cobor la nivelul lui și nu vreau”, spune Nini despre eventualitatea ca el să nu termine sezonul pe banca Energiei.

 „Eu am 11 titluri la juniori, (…) am alte rezultate!”

Contestatarilor săi, Florin Nini le vine în opoziție cu CV-ul său, e drept, trebuie să recunoaștem, unul bogat, însă doar pe două paliere, de juniori și feminin, cît privește baschetul masculin la nivel de seniori, antrenorul Nini rămâne la statutul de speranță. „Eu am 11 titluri la juniori, am loturi naționale de la juniori până la seniori, am două Cupe ale României câștigate, un titlu de senioare, am alte rezultate… Ei sunt niște antrenori, doi de exemplu, care, ca să știți care e calitatea oamenilor de care vorbesc, au fost ofticați că la momentul respectiv nu li s-au luat jucători la lotul național”, mai spune Nini, menționând că vocile ce-l contestă mai aprig sunt, de fapt, cei care ar fi încercat în trecut să-l facă să ia șpagă pentru a lua jucători la lot, fără însă a-l face să pice în păcat.

 De ce să i se ceară performanță?…

Tehnicianul Florin Nini se mai află pe o poziție greșită și atunci când consideră că nu ar trebui să fie tras la răspundere de conducere decât dacă nu ajunge în play-off. Antrenorul Florin Nini ar trebui să ia în calcul tot ceea ce înseamnă fenomenul baschetbalistic la Târgu Jiu, chiar dacă, spune el, aici nu este tradiție și nici rezultate anterioare care să oblige: „Eu sunt venit aici să-mi fac treaba, nu să mulțumesc pe alții! Dacă e să punem în balanță cu alte cluburi, sunt alte cluburi cu tradiție mai mare, cum e Timișoara, care de 2-3 ani investesc și sunt poate în aceeași situație, Steaua dacă pierde cu noi este în aceeași situație și nu ne comparăm… Dar, v-am spus, fiecare are un mod de a gândi și aici se vede dacă ai o strategie de lungă durată sau stai într-un rezultat sau într-un meci. În general astea sunt lucruri pe care le fac cluburile care au avut rezultate, care aduc un antrenor și 2-3 jucători sau fac într-un an o investiție mai importantă și apoi zic „uite, 2-3 ani ne-am bătut la titlu și acum l-am adus pe ăsta și ne batem să intrăm în play-off…”. Ceea ce nu e cazul aici”, spune destul de sigur pe el Florin Nini, care nu uită, deși ulterior vrea să precizeze că n-ar fi treaba sa, să arunce săgeți spre cei care au fost înaintea sa la echipă și care n-ar fi reușit, nici ei, prea multe: „S-a avut timp, s-a avut răbdare 3 ani cu Nikolic. Eu nu comentez, nu e treaba mea. Eu sap de aici până aici, ce a fost în spate e problema altora! Eu știu că atunci când am venit a fost strategia făcută pe doi ani. Între timp, dacă se mai schimbă lucrurile, eu rămân pe metereze. Cei din management, care trebuie să judece acest lucru, e problema lor”.

Dă sau nu vina pe jucători?

La finalul meciului pierduta acasă în fața celor de la BC Mureș, cu un coș primit pe o ultima fază de joc în care oaspeții mai aveau la dispoziție mai puțin de o secundă de joc, Flori Nini a aruncat primele săgeți spre proprii jucători, asta chiar dacă acum nu recunoaște că și-a acuza elevii. „Am jucat de patru ani finale și cupe și știu ce înseamnă. Dar dacă spun eu să facem alb și se face negru, atunci e cu totul altceva!”, spunea Nini la finalul meciului cu BC Mureș. Sau asta nu e acuză la adresa jucătorilor?… Atunci venim mai aproape de zile noastre, ba chiar la cele spuse la ultima conferință de presă, când în colimator a luat doi jucători, unul plecat deja, altul încă rămas, dar doar ca număr sau ca jucător util la antrenamente: „Barîș și s-a dovedit că nu face față și atunci l-am adus pe Tudosă. Am stat tot turul și toată perioada în Darby, Troupe și Tal și pe Roșu, care trebuia rugat sau împins. S-au făcut conferințe întregi ca să se antreneze așa cum trebuia să tragă. De fiecare dată când trebuia să apelez la a patra extremă, respectiv Roșu, că nu pot să joc în trei jucători 30 de meciuri, că atunci apar accidentări, uzură și nu mai poți avea aceaa prospețime, nici acelați ritm de joc. La Barîș ați văzut, de două ori băgat, în prima secundă luat la presing și a pierdut două mingi. Unii au muncit să ajungă la +6 sau +8 și băgam unul să le dau odihnă și îi aducea la -2. I-am adus pentru că nu sunt jucători români, nu am de unde aduce. Jucătorii, în momentul în care sunt puși în teren, sub presiune, nu mai au aceeași evoluție. Sub presiune, evoluțiile lor sunt schimbătoare”, a declarat antrenorul Energiei, cel care l-a adus la echipă pe Barîș Aktaș sau l-a menținut în lot pe Roșu până după retur, asta deși acesta avea o ofertă să plece. Că nu are încredere în toți jucătorii și că își pregătește scuze pentru eventualele viitoare eșecuri, se poate observa ușor și din alte declarații ale lui Florin Nini: „În acest meci (n. red. – cel cu Steaua) se văd caracterele pentru că atât jucătorii, cât și antrenorul sau managerii și toată lumea se află în fața unui examen greu. În fața unui examen știi sau nu știi! Chestiile că profesorul e vinovat sau că hârtia nu era bună sau că nu a scris pixul”.Deci, nu profesorul va fi vinovat, căci el știe bine lecția și are experiența multor finale…

IMG_5336

 „Răspund la niște întrebări, nu-mi puneți în gură ce vreți voi să apară! Eu nu am spus că este vina jucătorilor! Mare atenție! Eu am dat doar niște explicații. Nu dau vina pe jucători, am fost întrebat de ce nu joacă 10 în loc de 7, așa că am dat niște explicații, e departe de mine să dau vina pe jucători. Discut ceea ce am, mă descurc cu ceea ce am și așa mai departe. Nu-mi aduc aminte să fi dat eu o declarație în care să spun eu că totul a fost pregătit perfect, dar jucătorii au greșit. Că mi s-a pus în gură, asta da, depinde ce vreți să iasă în evidență!”, Florin Nini, antrenor Energia Rovinari.

Nedorit în vestiar?

            O altă problemă pe care, cu voie sau fără, a strecurat-o în ultima conferință de presă, este aceea că, se pare, Nini nu se mai simte dorit de vestiar. „Este un examen pentru toată lumea, indiferent de simpatii, antipatii sau modul în care percepi o persoană sau o situație, trebuie să dai totul, să arăți că ești în stare să dai totul. Chestia cu dau totul dacă și începem cu liniuță… Și eu am avut și poate am destul de multe lucruri care poate nu-mi convin. Ce ar fi fost să nu mai vin la echipă dacă anumite lucruri pe care le-am solicitat nu au fost puse la punct sau care aș fi vrut să fie? Dar, primul exemplu, și cel mai puternic, este exemplul propriu. Atunci, dacă eu lupt, am pretenția ca și cei din jurul meu, dacă sunt deschiși și corecți, să lupte! Ce e după aceea? E o altă discuție, o altă analiză făcută și așa mai departe…”, spune Nini, care-și dezvăluie totodată și anumite nemulțumiri față de modul în care conducerea îi răspunde sau nu doleanțelor.

 În loc de concluzie

În mod cert, Energia are șanse de a merge și în acest an în play-off, însă lucrurile nu stau deloc bine, chiar dacă se va ajunge acolo. O poate spune sala, o pot spune spectatorii care au trecut în ultimii ani de la plăcerea de a vedea spectacolul baschetbalistic, chiar și în condițiile pierderii unor jocuri, la chinul de a-și vedea echipa lipsită și de rezultate și de show-ul pe care și-l dorește. La fel de cert este și faptul că „implantul” Nini nu a fost unul reușit. Asta fără a contesta în niciun fel pregătirea profesională, dorința antrenorului Florin Nini de a performa și, în niciun caz, CV-ul său. Ci doar capacitatea de a pune în practică tot ceea ce cunoaște la Energia. Din diverse cauze.

 „Eu le-am spus de la bun început (n. red. – jucătorilor), pentru mine oamenii inteligenți găsesc soluții. Looserii dau explicații. Întotdeauna!”, Florin Nini, antrenor Energia Rovinari.

w

IMG_5229

ww.sportingorj.ro

 

Comentează!

8 Comentarii până acum

  • baschet2014 spune:

    bah nea florin nini, pini ori cum te-ai numi matale, uite cum sta treaba: eu nu-s antrenor, eu is suporter de-al Energiei si mie nu-mi place de tine din simplul motiv ca esti un antrenor slab, esti slab rau de tot, omule! nu se poate sa pierzi 3-4 meciuri la limita (dupa ce conduci cam tot meciul) si sa nu inveti nimic din asta si sa se repete iar si iar acelasi scenariu!!! Plus ca, intr-adevar, esti om cu cv dar la jiniori ca la seniori esti un mare zero barat! Sper ca dupa ce vei pleca de aici sa nu te mai angajeze nicio echipa de seniori pt ca si pe aia ii duci la faliment, du-te la echipe de fete sau juniori ca poate aia iti mai acorda vreo sansa si lasa-ne pe noi astia din Tg.Jiu sa ne gasim un alt antrenor care sa faca treaba, pt ca tu, nini, esti o mare DEZAMAGIRE! nini, nini, nini, lasa-neeeeeeee, lasa-neeeeeeeeeeeeeeeeeeeee!

  • darina spune:

    in cele spuse de floriiin niiiiniiii se vede incompetenta, frustrarea, aroganta si, poate, prostia acestuia! cat de imbecil poti sa fii cand spui ca ai strategie pe doi ani si tu aduci jucatori ca: jazvin-33 ani, djapa-30 ani, porter-31 ani, keerles-34 ani! cat de nesimtit poti sa fii sa dai in proprii jucatori, pe care TU PERSONAL I-AI CONTACTAT SI I-AI ADUS LA ECHIPA! unde este onoarea lui ca antrenor cand, in timpul unui meci, este scuipat si injurat de o jucatoare si, in meciul urmator, o introduce in primul 5(tot ii place lui engleza:in starting five!). daca tot se lauda cu performantele lui, de ce nu spune cum a fost pur si simplu aruncat afara de la targoviste dupa teapa pe care le-a tras-o? nici un antrenor din romania nu pierdea acel titlu, cu lotu avut la dispozitie! interesati-va, domnilor ziaristi, despre ce a lasat in urma pe unde a fost! dezastru in bugete, dezastru in loturi, dezastru ca performanta!este o nulitate absoluta ca antrenor de seniori! daca veti vedea doar unul sau doua antrenamente ale acestuia, va veti intreba cum de mai rezista baietii astia si nu-l iau la bataie! urlete, tipete(nu e tot aia, domnule niiiniii), injuraturi cum nu auzi nici la ultimii derbedei de pe strada! scheme de joc? ce sunt alea? nu are timp printre injuraturi!forta, forta, forta, forta! pentru ca altceva nu stie! dupa doua antrenamente, bitul keerles isi intreba colegii: cei aici? de ce urla asa? ce fel de antrenamente sunt astea? amintritiva cum juca jazvin cand a venit aici! acum? pamant! ce juca milosevic? acum? nimic! dar atunci nu facusera antrenamente cu MARELE FLORIIIIN NIIIINIII! HABAR NU AVEAU DE BASCHET! poate ne spune si pe unde si pe ce pozitie a jucat, inclusiv ce sport a practicat! asta pentru ca a vorbit de nikolic. pa timpul lui teo evans si slobodan nikolic s-au cheltuit intr-un campionat cam cat a cheltuit MARELE in primele doua luni! eu zic, daca are un pic de onoare(nu-i explic ce e ca tot nu intelege), sa plece singur! stiu ca nu o va face dar sper si eu! am voie, MARE OM?

  • abu spune:

    Haideti sa lasam comentariile inutile si sa incurajam echipa (jucatori, antrenori, conducatori) pentru meciul de duminica. Dupa ce castigam acets meci ne putem rafui.

  • darina spune:

    @abu: eu voi incuraja echipa dar nu pot sa-l incurajez pe MARELE FLORIIIN NIIIINIIII! mai ales ca are aplaudacii lui, pe care i-a platit sa distruga galeria. ma poti contrazice , MARE OM? si iti voi aduce dovezi clare si de necontestat cu ce faci tu aproape in fiecare seara cu trei oameni din galerie! nici eu nu sunt, de multe ori, de acord cu ce se intampla in galerie. dar de aici si pana la a plati oameni sa distruga galeria, promitandu-le ajutor la infiintarea de ong-uri, sub ochii ingaduitori ai lui stroescu, e cale lunga! sa stii ca acela care iti ia tie banii e un nimeni, un betiv recunoscut, mai rau decat radu primarul! si culmea, e ultimul venit in galerie, din cate stiu eu! si apropo de sansele noastre la play-off: daca MARELE isi face datoria pana la capat, nu avem nici una! MARELE isi face de cap la echipa pe banii nostri, nu pe ai lui. este singurul om din echipa care are prima de joc, indiferent de rezultat! ULTIMA INFORMATIE O PUTETI VERIFICA LA CLUB, EU AM VERIFICAT-O!
    si scuze pentru greselile din prima postare dar sunt plin de draci cand vad cum isi bate joc de noi O NULITATE IN ALE BASCHETULUI MASCULIN SENIORI! si asta pe banii nostri, repet!sper ca macar din campionatul viitor sa nu mai fiu obligat sa vad un asemena specimen langa echipa ENERGIA!
    sper sa am puterea sa-i aplaud pe JUCATORI in timpul meciului si la sfarsit! dar nu voi putea sa aplaud un om care a jignit o tribuna intreaga si pe oamenii din baschetul(asa mic cum e el) gorjenesc! rusine, canalie!

    • abu spune:

      Nu ti-am raspuns pentru a nu inflama spiritele inaintea meciului. Oricum sunt sigur ca ma confunzi. Nu sunt nici arab nici macar nu seman cu un arab. Pe cei din galerie nu-i cunosc. Daca ar fi dupa mine as schimba tobosarul care nu are nici o treaba cu ritmul.
      Nu iau apararea antrenorului. Chiar sunt de acord ca la ce bani au fost anul asta la echipa Nikolic era in primele 4 fara probleme. Si nu l-am agreat nici pe Nikolic.

  • paul spune:

    Hai ENERGIA!!Haideti sa fim alaturi de jucatorii nostri asa cum stim noi cel mai bine,cum am fost de fiecare data,si la bine si la rau!Putem fi al 6 lea jucator al echipei in meciul cu Steaua!Meciul va fi castigat de echipa,nu de Nini!
    Dl.”Darina”,cu tot respectul,pt ca simt ca sunteti un om inteligent,daca cunoasteti atatea adevaruri din interiorul Clubului,poate ar fi bine sa va dezvaluiti identitatea si sa luati”taurul de coarne”si ,poate ,cu ajutorul adevaratilor iubitori ai baschetului gorjean sa se schimbe ceva pentru sezonul urmator!!!

    • Darinus spune:

      Perfecta dreptate!”Domnisoara” de genul masculin,poate ar trebui sa nu mai participe la antrenamente atata timp cat nu face parte dintre angajatii clubului.Si amenintari de acest gen,oare unde am mai auzit(raspunsul este atat de simplu).Sper sa nu intelegeti ca sunt de acord cu acest „antrenor-fenomen”,dar nu-mi place duplicitatea.

  • Adrian Rosu spune:

    Oke, eu trebuia sa fiu impins si sa se traga de mine, si de aia n-am jucat…Dar la inceput ce am fost? de ce nu am fost bagat? Nici macar la amicale? Ati fost cu lotul si Radu m-a bagat la craiova , 10 min unde am reusit sa demonstrez la toti care au vazut meciul(fiind televizat) ca aveam de ce sa joc.. Dar sa zicem ca am inteles situatia mea , dar Vasile Stefan de ce n-a jucat aseara, ca nu puteti juca in 3 jucatori tot sezonul si play offul,nu? trebuie si sa se mai odihneasca! Eu ca eu dar intrebarea mea este ceilalti de ce n-au jucat? sau ca Baris a pierdut 2 mingi… si ce? tu vrei experienta sa o facem la antrenamente si cand o sa avem 30 de ani atunci poate o sa jucam si noi 10 min in loc de maxim 2. Unde vrei sa faca experienta de joc cand un antrenament nu o sa se compare cu meciul niciodata. Da stiu e risc sa pierdeti meciul, dar cu ce incredere sa intre cand va uitati pe banca si dati din mana … sau cand intra in sfertul 4 dupa ce stai tot meciul pe banca si vrei in loc sa va piarda mingea , vreti sa va dea 2 pase decisive… asta o sa iasa probabil o data la 5 meciuri , in cel mai bun caz… Cu teoria daca face ala 5 faulturi te bag si pe tine ca n-am pe altcineva pe cine sa bag, nu cresteti dumneavoastra nici un jucator… sau cu teoria avem plus 20, haide intra 50 de secunde si demonstreaza… ce sa demonstrezi? nici nu stiu daca apuci sa prinzi mingea si atunci cum sa nu tragi… sau ideea cu kakaroudis care a fost? eu nu am mai fost la echipa dar sunt curios, adica dupa meciuri ma uit la keerles si nu-l vad deloc integrat… nu ii stiu valoarea asa ca nu o sa o comentez… Dar dumneavoastra ca om , sunteti un om rau… Si nu incercati sa mintiti pe nimeni cu teoria vreti sa rulati tot lotul… nici inainte de Targu Jiu nu ati jucat in mai mult de 7 oameni…maxim 8. Motivul pentru care scriu este ca daca dumneavoastra va-ti bagat singur in aceasta situatie,nu ne trageti si pe noi in jos. Eu am avut atat respect cand am incheiat contractul incat sa fie pe cale amiabila chiar daca mie nu mi-a convenit situatia si momentul in care a-ti luat aceasta decizie, a fost unul prost cand a-ti fi putut pur si simplu sa reziliem contractul in iarna si as fi putut merge la alta echipa. Asa ca macar atat respect sa aveti incat sa incetati comentariile despre mine si despre alti jucatori , scuzandu-va in acest fel. Nu este fair-play si profesionist.

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.