RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Meci de playoff pentru Energia la Timişoara

/ 2 martie 2014

BC Timişoara şi Energia Rovinari se vor întâlni într-un duel direct pentru calificarea printre primele opt formaţii ale campionatului. De aceea partida ce va avea loc luni seara este una deschisă oricărui rezultat.

06

Pentru BC Timişoara, încleştarea cu Energia este una de totul sau nimic. Bănăţenii au pierdut patru din ultimele cinci jocuri, aşa că un eşec împotriva gorjenilor ar fi fatal pentru băieţii lui Dragan Petricevic. În schimb, pentru echipa pregătită de Florin Nini, o victorie pe Bega ar conduce în proporţie de 90 % la îndeplinirea obiectivului. Înainte de această rundă, timişorenii ocupă locul 9 în clasament, în timp ce oltenii ocupă locul 7, cele două protagoniste fiind despărţite de numai două puncte. Ambele formaţii au cedat în ultimul joc de campionat, BCT fiind învinsă la Oradea cu un singur punct după un final dramatic, iar Energia pierzând în prelungiri la Piteşti, împotriva lui BCM U din localitate.

De notat este faptul că în partida ce va încheia etapa cu numărul 21 a Ligii Naţionale, fanii gorjenilor vor putea vedea la treabă ultimele două achiziţii ale echipei, în speţă românul Vasile Ştefan şi estonianul Rait Keerles.

În meciul tur, la Târgu-Jiu, gazdele s-au impus la o diferenţă de 15 puncte, scor 93-78.

www.sportîngorj.ro

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.