Energia Rovinari merge ceas în Liga Națională de Baschet Masculin, acolo unde a strâns cinci victorii în ultimele cinci meciuri disputate, serie care pune trupa lui Florin Nini printre favoritele la un loc în play-off.
Sâmbătă seara, la Târgu Jiu, a fost rândul celor de la BC Timișoara să cedeze în fața Energiei, gazdele câștigând cu 93-78 (23-13, 21-18, 22-23, 27-24). Echipa gorjeană a început foarte bine, cu un run de 7-0, iar oaspeții au dat primele semne că au dificultăți în a face față ritmului Energiei. Chiar dacă Darby a făcut două greșeli personale în primele patru minute și a stat pe bancă destul de mult timp pentru a nu risca o ieșire definitivă din joc prematură, Energia nu a suferit în joc. Chiar dacă au avut multe turnover-uri, jucătorii Energiei au compensat la celelalte capitole și și-au asigurat o victorie destul de facilă.
Darby a fost imperial la aruncările de două puncte, având un procentaj de 90%, iar la linia de fault n-a avut nicio ratare, astfel că a adunat în meciul cu bănățenii 23 de puncte. Din tabăra oaspeților, cel mai bun marcator a fost Johnson, care a strâns 19 puncte.
Cu victoria obținută în fața celor de la BC Timișoara, Energia a urcat până duminică pe locul secund în Liga Națională de Baschet Masculin după primele 8 etape. Pentru Energia urmează însă un program deosebit de greu, cu deplasare la Ploiești pentru meciul cu Asesoft și un meci pe teren propriu cu BC Mureș Târgu Mureș.
Energia Rovinari – BC Timișoara 93-78 (23-13, 21-18, 22-23, 27-24)
Sala Sporturilor, Târgu Jiu, spectatori: 800
Energia: Watson (14), Troupe (16), Bratoloveanu, Darby (23), Roșu, Jazvin (13), Kakaroudis (7), Vlaicu, Djapa (12), Alionescu, Karpelesz (6), Aktaș (2). ANtrenor: Florin Nini.
BC Timișoara: Milencovic, Jovanovic (7), Andrei, Panic (16), Conley (11), Filip, Toth (2), Lăpuște (6), Johnson (19), Petrișor (6), Volkus (5), Radulovic (6). Antrenor: Tudor Costescu.
Arbitri: Laurențiu Grigoraș, Mircea Șerban, Sorin Drugău.
www.sportingorj.ro