RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Se caută în continuare al doilea pivot

/ 4 septembrie 2013

Avându-l deocamdată accidentat pe Djapa şi renunţând la angajamentul pentru Albijanic, Energia resimte o mare problemă atunci când vine vorba despre poziţia numărul 5, reprezentată de postul de pivot.

IMG_9111           Deşi a avut la Bucureşti doi jucători de acest profil în probe, tehnicianul Florin Nini a trebuit să spună “pas” ambilor, aşa că lista rămâne deschisă: „La Bucureşti am avut şi doi noi jucători în probe. În primul meci l-am folosit pe croatul Theo Simovic, iar în cel de al doilea pe Igor Bjelic din Muntenegru. Din păcate, nu au rămas niciunul pentru că nu erau ceea ce căutăm. Nouă ne trebuie jucători mai masivi, să câştige mingi sub panou, în atac şi apărare. Ştiu, nu ne va fi uşor să-l găsim, dar nici nu să luăm jucători doar de dragul de a-i lua. Personal, nu mai vreau să fie adus cineva în probe, deși s-ar putea întâmpla din nou asta”.

Din câte se pare, alte două variante se află acum pe masa oficialilor de la Energia: „Studiem tot felul de jucători, în acest moment avem două opţiuni bune din străinătate. Unul a mai fost la noi în campionat, altul nu. Deocamdată suntem în negocieri, discutăm despre pretenţiile financiare. Preţurile la pivot sunt cam mari, sper să ne încadrăm în bugetul nostru”, a precizat antrenorul Florin Nini.

 www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.