RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Daniel Mureșan a semnat cu Energia

/ 25 iulie 2013

Interul dreapta Daniel Mureșan a devenit jucătorul Energiei pentru următorul sezon.

semnatura muresan            Fostul jucător al celor de la Sporting Lisabona sau HCM Constanța a sosit la Târgu Jiu, a semnat contractul cu Energia, iar de astăzi se antrenează alături de noii săi colegi. „Avem deja în componența noastră un jucător important de mână stângă, pe Daniel Mureșan. Este jucătorul Energiei, am parafat deja contractul, o înțelegere corectă, cu lucruri bune și pentru club și pentru jucător. Așteptările de la Daniel Mureșan sunt foarte mari. Prin contribuția lui Mureșan la evoluția echipei sperăm să ne atingem obiectivul și, la finalul sezonului competițional, să jucăm din nou în cupele europene”, a anunțat președintele secției de handbal a clubului gorjean, Andrei Maioreanu.

Mureșan spune că a revenit în țară și cu gândul relansării carierei sale după o perioadă mai puțin fastă în ultimul an, cauzată de unele probleme medicale: „M-a atras seriozitatea pe care am văzut-o până în momentul acesta la cei din club. Sunt atras de modul în care văd ei lucrurile și aștept cu plăcere să lucrez cu profesorul Andrieș. În ultima vreme n-am jucat, dar n-a fost vorba de lipsa calității jocului, ci de motive medicale, probleme care, între timp, s-au elucidat. Vreau tot ce se poate la Energia. Începând de la un loc cât mai înalt în campionat, chiar și Cupa României”, a declarat noul inter al Energiei.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.