RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii și-a anunțat o parte din țintele campaniei de achiziții

/ 31 mai 2013

Pandurii va avea un lot de 30 de jucători în sezonul 2013-2014, anunță președintele Marin Condescu, asta pentru a face față pe toate cele trei fronturi, campionat, Cupa României și Europa League.

condescu teren„Ne trebuie încă 11 jucători la nivelul titularilor de acum. Vrem să profităm de experiența altora, care au ajuns în cupele europene, dar au avut probleme apoi și să nu le repetăm greșelile. Nu am găsit jucători liberi de contract pentru posturile pe care le dorim, dar negociem cu o serie de jucători. Logistic și financiar suntem pregătiți pentru aceste transferuri, dar și pentru a face plata pentru calificarea în cupele europene și pentru orice eventuală calificare mai departe în competiția europeană dar și pentru a ne asigura de o comportare bună și în campionatul intern”, a declarat Marin Condescu, președintele Pandurilor.

Condescu a anunțat și care sunt jucătorii pe care Pandurii ar putea să-i aducă în această vară pentru a întări lotul. Este vorba de cinci jucători care au activat în campionatele din spațiul fostei Jugoslavii, toți cu vârsta între 21 și 25 de ani. În afara acestor cinci jucători, Condescu a precizat că se mai poartă discuții și cu doi portari, tot străini.

Djordje Despotovic, sârb, atacant, 21 ani, Spartak Zlatibor – locul 9 Serbia
27 de jocuri, 12 goluri în sezonul 2012-2013
Participant cu Serbia la turneul final al CE under 19 din 2011, 4 meciuri, 2 goluri

Ifeany Victor Onylo, nigerian, atacant, 22 ani, FK Javor Ivanjica – locul 10 Serbia
25 de jocuri, 7 goluri în sezonul 2012-2013

Admir Adrovic, muntenegrean, atacant, 25 ani, FK Buducnost Podgorica – locul 2 Muntenegru
25 de jocuri, 15 goluri în sezonul 2012-2013
32 de jocuri, 22 goluri în sezonul 2011-2012

Vladica Brdarovski, macedonean, fundaș dreapta, 23 ani, FK Rabotnicki Skopje – locul 4 Macedonia
30 de jocuri în sezonul 2012-2013

Aleksandar Sofranac, muntenegrean, fundaș central, 22 ani, FK Mladost Podgorica – locul 10 Muntenegru
26 de jocuri în sezonul 2012-2013

www.sportingorj.ro

 

Comentează!

8 Comentarii până acum

  • vlad spune:

    Se pare ca vom juca la Cluj in Europa League . Daca tot se anunta asa transferuri , ar trebui sa se investeasca si in stadion .

    • gorj spune:

      nu se va juca niciun meci la targu jiu???? nu se poate suntem cei mai ghinionisti!!!

      • Liviu spune:

        ghinionul n-are nimic a face, problema este ca de atatia ani nu s-a bagat nici un leu in stadion asa ca….. problema si cautate raspunsuri la domnul sindicalist sef cu studii de analfabet si la domn’primar din acelasi loc natal

        • ady spune:

          BAI TARANE FARA SINDICALIST NU EXISTA NICIODATA PANDURII IN LIGA 1 NU MAI COMENTA CA PROSTU

          • Liviu spune:

            taranca e ma-ta, cioban obosit ce esti, totusi explica pur fotbalistic si realistic nu arunca mizerii,dar ce sa stie un inapt ca si tine,revenind la lucruri concerete trebuie sa multumim conducerii ca adiministreaza aia 7-8 milioane de euro pe an cu simt de raspundere, inca ii avem pe maxim,chiriches,pintilii la echipa si am mai adus si alte nume mari la echipa,domnului primar ca a reusit sa faca un stadion de 5 stele uefa nu cum a facut pinalty de la piatra neamt de numai 3 stele uefa care poate gazdui meciuri din europa league si grupe de champions league(in alte parti se poate la noi nu!),la noi toti banii se baga la echipa si nimic in buzunar,suntem un exemplu pentru toti….hai sa fim seriosi daca se vroia sa facea dar atata timp cat doar dam din gura si exista latrai ca si tine nu facem nimic,oligofrenule!

  • dan spune:

    Cred ca pt atac merg onylo si adrovic .Onylo pare jucator bun de viteza,stilul bokila

  • AdrianPandurul spune:

    Nu putem juca la Targu Jiu deoarece o cerinta UEFA impune ca orasul in care se joaca sa aiba un aeroport sau sa fie la cel mult 100km distanta unul disponibil . De asemenea, mai avem nevoie si de un hotel de 5 stele. Nu e neaparat problema stadionului, aceasta putea fi rezolvata…

    • E nevoie de hotel de 4 stele, iar problema aeroportului este doar pentru arbitrii, deoarece echipele pot ajunge la Craiova cu cursa charter. Fara cursa de linie la Craiova sau Sibiu, nu se poate inchiria un charter doar pentru arbitri. Dar, pentru un tur, este posibil ca UEFA sa inchida ochii la aceasta problema. In ceea ce priveste stadionul, problemele depistate nu sunt nerezolvabile pentru turul 2. E vorba de remedierea unor probleme la trepte, de toalete, masa presei, sala de conferinta… Deci nimic din ce nu s-ar putea rezolva fara eforturi foarte mari. Trebuie doar vointa. UEFA tine cont si de promovarea competitiei pe zone, iar zona Olteniei nu a mai fost reprezentata de multa vreme in competitiile europene. In concluzie, sunt in continuare sanse destul de mari ca in turul 2 sa se joace la Targu Jiu. Stirile care au aparut au fost in baza unei declaratii mai vechi a lui Pirvulescu, scoasa din context. El spunea ca daca nu se va primi acceptul de a juca la Targu Jiu sau dupa ce va trece echipa de un tur, se ia in calcul sa se joace la Cluj. Nu a spus ca se va juca la Cluj. Oricum, dosarul este inca la UEFA, raspunsul nu a fost dat deocamdata.

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.