RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii intenționează să mai facă 2-3 transferuri

/ 14 ianuarie 2013

Campania de achiziții a Pandurilor abia a trecut de jumătate dacă este să ne luăm după spusele lui Eugen Pîrvulescu, președintele executiv al gorjenilor anunțând că după Anton, Predescu, Nicoară și Alaverdashvili vor mai veni alți 2-3 jucători noi.

alb albastru sigla pandurii 62            „Nu ne oprim. Sper ca în zilele viitoare să mai facem ceva mutări. Vom mai face 2-3 achiziţii până la finalul pregătirilor. O să mai vină unii jucători propuşi de scouteri, dar vrem să-i vedem la jocurile de pregătire”, a declarat Pîrvulescu. Unul dintre posturile pe care Pandurii trebuie să le acopere cu încă o achiziție în această iarnă este cel de fundaș central: „Negociem să mai aducem un fundaş central. Știţi că Ousmane e la limita suspendării, după orice galben stă. Avem nevoie acolo de un jucător, suntem în discuţii cu un jucător tânăr de 21 de ani şi e brazilian. Cu Martinovic poate se mai discută, dar acum discuțiile sunt într-un impas. E un jucător care vine de la Steaua, e valoros, şi caută o echipă care să-l plătească cât mai bine. Noi nu putem strica fondul de salariu, căutăm să păstrăm un echilibru”, a dezvăluit Pîrvulescu. Chiar dacă nu a dorit să dezvăluie numele fundașului central cu care se poartă negocieri, acesta ar putea fi Erico da Silva, jucător care în prima parte a campionatului a jucat în tricoul ardelenilor de la Universitatea Cluj.

În altă ordine de idei, la Pandurii ar trebui să ajungă în cantonamentul de la Belek doi jucători camerunezi care să fie testați de antrenorul Petre Grigoraș. Ambii sunt mijlocași defensivi și ar putea constitui variante pentru Anton, în cazul în care bistrițeanul nu se va adapta la cerințele lui Grigoraș. Franck Kom are 21 de ani, este internațional de tineret și evoluează în Tunisia, la Etoile du Sahel, în vreme ce Josue Tamen Medrano Ngathie are 26 de ani și evoluează la Sunshine Stars, în Nigeria.

Postul pe care Pandurii este obligată să caute întăriri este cel de vârf, acolo unde echipa gorjeană suferă cel mai mult. Pentru acest post, Pena a fost multă vreme prima opțiune, dar se pare că lucrurile nu sunt simple în ceea ce privește aducerea sa la Târgu Jiu, deși toate părțile par a-și dori acest lucru. „Mai avem atacanţi pe listă. Profilul jucătorului Pena ar fi jucătorul ce se pliază pe stilul echipei. Avem nevoie de un atacant de careu, un marcator pur sânge. Jocul echipei noastre aduce mingea în careu, ne trebuie un oportunist. Mai avem nevoie de un atacant pe lângă atacanţii pe care îi avem”, recunoaște Eugen Pîrvulescu. Un nume ce pare în continuare interesant pentru gorjeni este cel al lui Tony, atacant care a trecut pe la U Cluj și Petrolul și pe care presa îl dă deja transferat la Gaz Metan Mediaș. În afara celor două nume din campionatul intern, oficialii Pandurilor studiază și piața externă, pentru un atacant percutant fiind dispuși chiar și să plătească o sumă de transfer destul de consistentă, în comparație cu cele plătite în ultimii ani pe jucătorii aduși la Târgu Jiu.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.