Președintele executiv al Pandurilor spune că discuțiile cu Steaua nu au fost finalizate și crede că ele vor stagna cel puțin pentru o vreme, Maxim manifestându-și dorința de a juca din nou în străinătate.
Eugen Pîrvulescu a negat că ar fi vorba de salariul propus de Steaua, ci invocă dorința lui Maxim de a juca la o echipă din vestul Europei: „Nu e vorba de salariul propus de Steaua. Din ce am discutat cu Maxim şi cu impresarul lui, Lucian Marinescu, jucătorul îşi doreşte foarte mult să evolueze în străinătate, la o echipă din Vest. I-am spus asta şi lui Gigi Becali, dar dânsul a replicat că important e să înţelegem noi, pentru că o să-l convingă dumnealui pe Maxim să semneze. Personal, ce cred eu la momentul actual, e că Maxim nu va semna cu Steaua”, a declarat președintele executiv al gorjenilor. Acesta a confirmat și interesul unor cluburi din campionate importante din Europa pentru Maxim: „Până la această oră, Maxim nu a semnat cu Steaua şi va fi foarte greu ca Steaua să-l convingă să semneze. Se ştie deja de interesul lui Standard Liege pentru el, dar mai sunt şi alte cluburi din Germania şi Italia interesate de Maxim. Scouterii acelor echipe au şi fost să-l vadă, îl monitorizează în continuare şi vor să-l transfere din vară”, a mai spus Pîrvulescu.
www.sportingorj.ro
tine-te tare maxime si nu te duce la steaua.in vest este viitorul tau.o sa faci fata la majoritatea echipelor tari. eu zic ca spania este pentru tine.