Sorin Vintilescu a început cariera de fotbalist în Bănie, dar apogeul l-a atins în tricoul Pandurilor, echipă pentru care a tras tare și în liga secundă, ajutând-o să promoveze în vara lui 2005, în premieră, în primul eșalon. Atacantul, care a fost până în sezonul trecut jucătorul cu cele mai multe goluri marcate întru-un campionat pentru Pandurii, s-a atașat de aceste meleaguri, s-a căsătorit în Târgu Jiu și acum este unul dintre localnicii care le dezvăluie tainele fotbalului picilor de la Centrul de Copii și Juniori de la Pandurii.

Reporter: Ți-ar fi plăcut să joci în actuala echipă a Pandurilor?

Sorin Vintilescu: Dacă ai întreba orice fost jucător al Pandurilor, răspunsul ar fi, cu siguranță, da.

Rep.: Care este cea mai frumoasă amintire a ta din perioada de jucător la Pandurii?

S.V.: Păi nu are cum să fie alta decât ziua în care am promovat. Cea a meciului de la Severin. Atât eu cât și toți ceilalți jucători am rămas șocați de numărul mare de spectatori care ne-au însoțit acolo. Cred că în istoria fotbalului românesc de Divizia B nicio echipă nu a reușit să ducă în deplasare 10.000 de oameni. Și cea mai mare bucurie a noastră a fost că ei au venit acolo și, datorită nouă, s-au întors fericiți?

Rep.: Dar cea mai grea perioadă din cariera de fotbalist?

S.V.: Au fost două. Una cu „celebrul” antrenor Cojocaru, când am fost suspendat trei luni și am stat în tribună și a doua când am fost accidentat în anul în care am promovat. Am avut acea operație la genunchi, accidentare care m-a ținut pe tușă vreo patru luni. Am suferit crunt atunci. Eram în luptă directă pentru primul loc și eu nu puteam să-mi ajut echipa decât strigând din tribună și încurajându-mi colegii.

Rep.: Ani la rând ai fost cel mai prolific jucător al Pandurilor. Nici acum nu ai fost depășit cu foarte multe goluri. Ce crezi că-i trebuie unui atacant pentru a fi un golgheter?

S.V.: Păi cred că simțul porții. Mai ales judecând la echipa actuală a Pandurilor, la câte acțiuni pe poartă are echipa și câte ocazii are meci de meci, cred că un atacant gen Claudiu Răducanu sau Pippo Inzaghi ar da de la 20 de goluri în sus pe sezon. Atacantul care se descurcă foarte bine în careul de 16 metri, oportunistul acela pe care-l caută toți antrenorii dar nu-l găsesc foarte mulți.

Rep.: Unde vezi Pandurii la finalul stagiunii?

S.V.: Categoric în primele șase.

Rep.: Ce atacant îți place cel mai mult în Liga 1?

S.V.: I-am admirat pe Dănciulescu și Claudiu Niculescu, dar văd că ușor, ușor au fost marginalizați și nu înțeleg de ce… Din generația actuală îmi place Țucudean.

Rep.: Dar la nivel mondial?

S:V.: Îmi place nebunia lui Ibrahomovic. Geniul și nebunia lui.

Rep.: Ai lăsat ghetele în cui, ai lăsat apoi și munca de birou și te-ai dedicat muncii la Centrul de Copii și Juniori de la Pandurii. Cum e această muncă?

S.V.: După fotbal, care a fost maximul pentru mine, munca la copii și juniori, pe care am descoperit-o datorită lui Daniel Băloi, constituie aproape maxim. Lucrul cu copiii m-a făcut să trec mai ușor peste perioada aceea, care este foarte grea, a retragerii din cariera de jucător, când pui ghetele în cui. Zâmbetul și bucuria copilului venit la fotbal m-a făcut să uit că am jucat fotbal și să fiu foarte fericit cu ce fac acum.

Rep.: Ce tineri de la grupele tale de copii și juniori crezi că vor face în curând pasul spre Liga 1?

S.V.: Negrescu, Dănăricu, Șendroiu, Cocină și mă opresc aici, deși unii s-ar putea supăra pe mine. Îi nominalizez doar pe cei patru și cred că în trei, patru ani ei vor juca la Liga 1.