În urma examenului susținut la Râmnicu Vâlcea, Gorjul are patru arbitri asistenți la nivelul ligii a II-a, categorie în care a promovat și Doriana Bunget.
Alături de Lorin Udrea, Mihaela Popescu Blându și Larisa Săvulea, Doriana Buget face parte dintr-un lot de arbitri cu care președintele CJA Gorj, Cosmin Tutunaru, se mândrește: „E o mare realizare pentru noi că am reușit să avem patru arbitrii la nivelul Ligii a II-a, lucru care nu s-a mai întâmplat de foarte multă vreme. Avem patru arbitri divizionari B, fetele dețin supremația, dar eu sper ca în curând și băieții să vină puternic din urmă. Avem doar arbitrii asistenți deocamdată, dar ținta noastră este ca și un purtător de fluier să avanseze rapid și nu mă refer la Liga a II-a pentru că pe noi acum ne interesează Liga I. Ma refer la Sorin Costreie, arbitru pe care îl aștept în cel mai scurt timp să confirme. Într-un an, maxim doi, el ar trebui să ajungă să arbitreze la nivelul Ligii I”, a declarat, pentru Sport în Gorj, Cosmin Tutunaru.
Revenind la Dorina Bunget, aceasta a promovat cu media 8,95: „Este a doua pe lista arbitrilor asitenți femei care au promovat în urma examenului de la Vâlcea și a făcut-o cu rezultate foarte bune atât la teorie cât și la testele fizice. Din păcate, Alina Dănășel, care a participat și ea la acest examen, a fost la doar 6 sutimi de ultima care a promovat”, a mai adăugat președintele arbitrilor gorjeni.
www.sportingorj.ro