RSS post comments feeds rss email feeds twitter

AVANCRONICA LIGA A III-A, SERIA A IV-A / Minerul Motru– Oltchim Râmnicu Vâlcea

/ 25 februarie 2010

Din această săptămână se reia şi campionatul Ligii a III-a, Minerul Motru urmând a evolua pe teren propriu în compania celor de la Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Antrenorul motrenilor, Constantin Andriucă, spune că echipa sa resimte lipsa unui număr mai mare de jocuri amicale în perioada de pregătire: “Suntem puţin întârziaţi cu pregătirea din cauza condiţiilor meteo care ne-au împiedicat să avem mai multe jocuri amicale înaintea începerii returului, dar n-avem ce face, trebuie să pornim la drum”. Andriucă mai spune că startul este unul important şi din această cauză nu concepe altă variantă decât victoria: “Suntem obligaţi să câştigăm, vrem să facem acest lucru mai ales pentru că este primul joc din retur şi este foarte important şi cum începi, mai ales că este vorba de un meci pe teren propriu. Jucăm acasă, de acum pe terenul sintetic, şi consider că sunte favoriţi în acest meci”.

Minerul Motru are probleme în acest moment cu doi jucători, ambii uşor răciţi, însă Andriucă speră în refacerea lor până la ora debutului în retur: “Avem doi jucători răciţi, pe Rogojină, care şi-a mai revenit şi pe care cred că ne putem baza, şi pe juniorul Ciochia, un jucător pe care mă bazam dar pe care nu ştiu dacă-l voi putea utiliza la acest meci, însă mai avem şi alte soluţii”, a mai declarat tehnicianul echipei motrene.

Meciul Minerului Motru cu Oltchim Râmnicu Vâlcea este programat pentru vineri, cu începere de la ora 14:00, pe terenul sintetic de la Motru.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.