RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Încă două hopuri până la turneul final pentru juniorii C ai Pandurilor

/ 11 iunie 2012

Juniorii C de la Pandurii trebuie să treacă de Steaua și de Olimpia Satu Mare pentru a ajunge în careul de ași al României la această categorie de vârstă.

Echipa antrenată de Eugen Pădureanu și Constantin Andriucă a fost repartizată la turneul semifinal de la Cluj Napoca, acolo unde, pe 16 și 18 iunie vor juca cu gândul la turneul final care ca avea loc pe 24 iunie la Buftea.

„Steaua s-a calificat la turneul semifinal direct din campionatul bucureștean, fără a mai trece prin turneele de zonă. Sunt 10 echipe calificate de la turneele de zonă, printre care și noi, și două din campionatul Bucureștiului, Steaua terminând acolo pe locul doi. Cealaltă echipă, Olimpia Satu Mare, s-a calificat învingând într-o grupă zonală destul de ușoară, am mai discutat și cu adversari pe care i-au întâlnit ei acolo și mi-au spus că nu este o echipă de speriat. Totuși, noi ne vom lua măsuri de precauție, toate echipele care au ajuns la acest nivel sunt valoroase și trebuie luate tratate cu seriozitate”, a declarat, pentru Sport în Gorj, antrenorul juniorilor C de la Pandurii, Constantin Andriucă.

 www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.