RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Grigoraș are oferte de afară, dar nu de la arabi

/ 21 mai 2012

Presa centrală a avansat un scenariu conform căruia Petre Grigoraș, supărat că Pandurii l-ar ceda pe Lemnaru la Khazar Lankaran, ar urma să dea curs unei oferte din Arabia Saudită, însă tehnicianul echipei gorjene spune că e vorba doar de speculații.

Grigoraș recunoaște că trebuie să se gândească foarte bine la viitorul său și că a primit și alte oferte de a antrena, atât în România cât și în străinătate, dar dacă lucurile vor merge bine în următoarea săptămână, ar prefera să rămână la Târgu Jiu:

„În acest moment ar trebui să merg, aşa cum ar dori unii, pe principiul „Sincer, trebuie să mă gândesc şi la mine, dacă totul se rezumă la promisiuni sau pur şi simplu chiar se va pune în practică ceea ce se vrea. Personal, am oferte de la alte echipe, şi din ţară şi din străinătate, iar cea mai tentantă, cel puţin din punct de vedere financiar, este aceea din afară. Este destul de tentant, nu pot să neg, dar deocamdată mai am contract încă un an cu Pandurii. Ofertă de la arabi? În niciun caz, este doar o invenţie, cel mult o speculaţie! Revenind la Pandurii, cert este că până acum am mers pe cuvânt, dacă am decide să ne despărţim, dincolo de contract, nu ar fi vreo problemă, iar domnul Condescu ştie asta. Este adevărat, din vară, Pandurii rămâne o primă opţiune pentru mine, dar asta în functie de ce se va întâmpla, dacă voi fi convins că se doreşte cu adevărat performanţă la Târgu Jiu. Cam într-o săptămână trebuie să iau o decizie definitivă, deşi limita maximă ar fi de două săptămâni”, a declarat antrenorul Pandurilor.

 www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.