RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Grigoraș merge tot pe mâna lui Batin

/ 5 aprilie 2012

Deși atacantul Paul Batin a rămas dator Pandurilor la capitolul eficiență, antrenorul Petre Grigoraș spune că, de voie, de nevoie, va miza în continuare pe el.

„Am făcut un joc şcoală şi Batin, pe lângă ratările pe care le-a avut, a băgat-o şi în poartă. Pe final el îşi revine. Aleargă enorm, dar în duelurile unu la unu cu portarul a rămas dator. Şi cu Dinamo şi cu Steaua a avut situaţii foarte clare. Ăsta este, alţii nu avem sau dacă avem nu se ridică la nivelul lui ca şi angajament aşa că voi merge în continuare pe mâna lui”, a declarat Grigoraș despre atacantul care a marcat de cinci ori în acest sezon, dar care a ratat mult mai multe ocazii clare în meciurile disputate ăn tricoul echipei gorjene. Grigoraș ar mai avea o variantă pentru atac, de la echipa a doua chemându-l pe Alexandru Vlăduți: „Sper ca ceea ce se auzea despre el să fie real. Îi mai acord o şansă. E un jucător tânăr, totuşi. Dacă va reuşi să se integreze, bine, dacă nu, se va întoarce de unde a venit… Şansa e la el. I-o acord, dar depinde numai de el”, a declarat Grigoraș despre jucătorul ce a evoluat în turul campionatului în liga a II-a, la CSM Râmnicu Vâlcea.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.