RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Energia ar putea prinde play-off-ul la Oradea

/ 27 martie 2012

Energia este în căutarea unui succes în partidele cu CSM Oradea și BC Mureș Târgu Mureș, succes care, coroborat cu o cât se poate de firească victorie la Iași, ar parafa a doua participare gorjeană la play-off-ul campionatului național de baschet masculin.

După ce au ratat la mustață biletele la play-off, care puteau fi obținute chiar și în cazul unei înfrângeri în fața piteștenilor, dar la mai puțin de patru puncte, cei de la Energia merg la Oradea cu gândul la victorie, însă partida cu echipa bihoreană se anunță extrem de disputată și de dificilă. Nu sunt de neglijat nici problemele financiare pe care jucătorii gorjeni le-au acuzat și care au fost făcute publice de antrenorul Nikolic după partida cu BCMU Pitești, probleme care au pus la un moment dat sub semnul întrebării participarea unora dintre jucători la partida de la Oradea. Cu toate acestea, Energia a plecat la Oradea cu efectivul complet și rămâne de văzut cum vor face față fizic programului din ultima vreme, restanțele programate pe final de sezon de federație făcând ca echipa gorjeană să joace din trei în trei zile.

În tur, la Târgu Jiu, orădenii s-au impus fără drept de apel, scor 69-95. Partida dintre CSM Oradea și Energia Rovinari, restanță a etapei a XXV-a, este programată a se disputa miercuri în Sala „Toni Alexe” din Oradea, cu începere de la ora 19:00, și va fi transmisă în direct pe Digi Sport 3.

 www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.