Comisia pentru Soluționarea Litigiilor din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal a admis cererea formulată de clubul Pandurii Lignitul Târgu Jiu și a constatat încetarea raporturilor contractuale dintre acesta și jucătorul Popa Mădălin ca urmare a denunțării unilaterale de către club pentru justă cauză sportivă.
„A durat destul de mult până a se da această sentință pentru că este o speță mai rar întâlnită, în care se ia o decizie luând în considerare justa cauză sportivă. E o decizie justă, pe care noi o așteptam”, a declarat Daniel Băloi, secretarul general al Pandurilor.
Justa cauză sportivă este prevăzută în Regulamentul pentru Statul și Transferul Jucătorului și se referă la faptul că jucătorului care nu a evoluat măcar în 10% din meciurile echipei sale pe parcursul unui campionat i se poate rezilia unilateral contractul de către club.
www.sportingorj.ro