După un început de sezon în care rezultatele au fost mult peste așteptări chiar dacă jocul nu a fost întotdeauna la nivelul dorit, handbaliștii de la Energia au intrat într-o scurtă vacanță.
„De astăzi sunt în vacanță. Nu aveam de ce să-i mai țin la antrenamente având în vedere că și așa vacanța aceasta este foarte scurtă. Pe 27 decembrie, la doar două zile după Crăciun, ne vom reuni pentru a pregăti partea a doua a campionatului. Nu avem de ales, trebuie să ne reunim repede pentru că vacanța este scurtă. Și revelionul îl vom petrece împreună, aici, în Târgu Jiu”, a declarat antrenorul Energiei, Liviu Andrieș.
Oficialii Energiei au declarat că se gândesc să-i ofere antrenorului Liviu Andrieș încă unul sau doi jucători pentru linia de nouă metri, însă alegerea este greu de făcut pentru că în această perioadă este extrem de greu de găsit jucători de valoare care să nu fie sub contract. De asemenea, președintele Gore Popescu a anunțat că se fac eforturi ca jucătorilor să le mai fie virat, până în preajma Sărbătorilor de iarnă, încă un salariu, clubul gorjean fiind restant în acest moment față de jucătorii săi.
www.sportingorj.ro