Cu o triplă realizată în poarta celor de la Concordia Chiajna, brazilianul Cardoso este unul dintre jucătorii care au impresionat în ultima etapă a Ligii I.
Pentru prima dată în carieră, la acest nivel, Alexandre Cardoso a reușit performanța de a marca de trei ori, un lucru puțin obișnuit dacă ținem cont de faptul că el este la origine un fundaș central, transformat în fundaș stânga la venirea în România și folosit aripă de Grigoraș datorită problemelor de lot pe care le are în ultima vreme. „Cred că nici la antrenamente Cardoso nu a dat trei goluri, dar azi a reuşit o performanţă mare. Îl felicit şi pe el pentru că e genul de jucător care niciodată nu spune că nu joacă pe un post care nu e al lui şi nu spune că nu poate ca alţii care sunt superjucători şi nu acceptă alte posturi sau postura de rezervă”, a declarat Petre Grigoraș după meciul câștigat de Pandurii cu 5-2 în fața Concordiei Chiajna, cu trei goluri înscrise de jucătorul brazilian.
Tehnicianul Pandurilor îl laudă pe Cardoso spunând despre brazilian că este un jucător care nu spune „nu” atunci când are nevoie de el pe un post pe care nu este obișnuit să joace: „E unul dintre jucătorii care pot juca pe orice post. El ştie ce are de făcut acolo, am discutat problema lui şi ştie că nu este postul pe care joacă el, cel de extremă stângă. Dar, la nevoie, nu a spus niciodată că nu va juca dacă va fi nevoie să joace pe alt post şi nu a contat cum a făcut-o, mai bine sau mai rău. Eu am spus că răspund în cazul lui pentru o eventuală evoluţie mai slabă pentru că îl folosesc pe un post pe care nu este acomodat, dar din raţionamente pur tactice şi din punct de vedere al faptului că am crezut că el poate să evolueze bine şi în alte posturi decât cel de fundaş stânga şi fundaş central”, a explicat Petre Grigoraș.
www.sportingorj.ro