RSS post comments feeds rss email feeds twitter

A fi sau a nu fi… lider peste iarnă

/ 25 noiembrie 2011

Jiul Rovinari are astăzi o misiune dificilă jucând pe teren propriu în fața celor de la Minerul Mătăsari, partida din ultima etapă a turului urmând a decide cine va fi campioana de toamnă a acestei serii.

Ultima rundă a Ligii a III-a propune în seria a IV-a două derby-uri gorjene, Pandurii II Târgu Jiu primind vizita celor de la Minerul Motru, iar Jiul Rovinari joacă pe pripria arenă contra Minerului Mătăsari.

După două eșecuri, Jiul Rovinari a dat semne de revenire obținând un rezultat de egalitate în deplasare cu Oltchim Râmnicu Vâlcea și acum țintește victoria care să o mențină în fotoliul de lider și peste iarnă: „Ori învingem ori murim”, este deviza cu care managerul general al Jiului, Constantin Podaru, pornește la luptă în confruntarea cu Minerul Mătăsari.

Cu probleme de lot, Cârciumaru fiind suspect de ruptură a ligamentelor încrucișate, antrenorul Cătălin Trofin spune că Jiul are puterea de a obține victoria astăzi: „Avem probleme, nu-l avem la dispoziție pe Cârciumaru, dar vom lupta pentru victoria care să ne dea o iarnă liniștită. Să încheiem turul pe primul loc și apoi vedem peste iarnă ce mai este de făcut. Este, probabil, cel mai important joc”, a declarat Trofin pentru www.sportingorj.ro.

Meciul dintre Jiul Rovinari și Minerul Mătăsari este programat a se disputa astăzi la Rovinari, pe Stadionul „Tineretului”, cu incepere de la ora 14:00.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.