Deşi este în efectiv înjumătăţit de convocările la loturilor naţionale şi accidentări, Energia va juca un meci amical la Reşiţa cu echipa libaneză Al Sadaqa.
Echipa libaneză este antrenată de Aihan Omer, se află în România pentru un stagiu de pregătire şi a mai jucat la Reşiţa cu HC Caraş Severin, echipă care a trecut cu 30-28 de Al Sadaqa.
În ciuda efeczivului restrâns, Liviu Andrieş a decis să îşi ţină promisiunea şi să joace acest meci amica: “Au un program de pregătire în România, se pregătesc pentru Liga Campionilor Asiei şi ne-au solicitat să jucăm. Deşi suntem foarte puţini, jucăm mâine la ora 18:00 cu ei. Nu avem cu cine completa lotul. Nu avem jucători la LPS, am încercat să aduc doi juniori A, dar s-au îmbolnăvit. Mergem cu 12 jucători din care unul e accidentat. Ionuţ Mazilu are ruptură musculară şi trebuie să mai stea o săptămână”, a declarat antrenorul Energiei despre jocul de pregătire de mâine. Acesta consideră că întreruperea campionatului şi acest meci amical încurcă puţin echipa, dar este o situaţie în care nu a avut ce face: “Mie nu mi-a convenit această întrerupere, dar nu avem ce face, trebuie să ne supunem hotărârtilor FRH şi a echipei naţionale. Ne axăm pe pregătirea fizică, deşi nu-mi convine acest lucru, eram în formă bună, aveam continuitate. Chiar şi aceste amicale nu sunt concludente pentru că toţi cei convocaţi la loturi sunt componenţi în primii şapte. Acest meci ne-a dat puţin peste cap pregătirea”, a mai spus Andrieş.
siiii…???………..
CAT A FOST SCORUL?