RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Jiul Rovinari s-a impus clar la Târgu Jiu

/ 14 octombrie 2011

Venită la Târgu Jiu cu gândul să-şi betoneze poziţia din clasament, Jiul Rovinari a punctat încă din debutul întâlnirii, dar golul rapid dat i-a demobilizat pe jucătorii lui Cătălin Trofin, victoria liderului conturându-se abia în a doua parte a reprizei secunde.

Daviţoiu a deschis scorul cu un şut la vinclul porţii lui Mutu după o pasă peste linia de mijloc a Pandurilor. Era minutul doi şi se părea că Jiul îşi va croi repede calea spre victorie, însă jucătorii Jiului au făcut inexplicabil pasul înapoi şi au acceptat dominarea junilor de la Pandurii. Dominarea celor de la Pandurii II avea să se concretizeze cu un minut înaintea pauzei. Traşcă, talonat de Săulescu, a greşit în propriul careu, a căzut şi a împins cu mâna mingea în afara terenului, dar arbitrul întâlnirii a observat henţul şi a indicat punctul cu var. Avramescu a transformat penaltiul şi cele două echipe au intrat la cabine cu un rezultat de egalitate.

Repriza a doua a adus normalitatea, Jiul s-a impus graţie experienţei sporite a jucătorilor săi, a dominat şi a reuşit să şi înscrie de patru ori. Mai întâi, în minutul 56, Traşcă a centrat pentru Şoşoi, iar vârful rovinărenilor a marcat din centrul careului după alte două şuturi ale sale blocate de Mutu. În minutul 70 Şoşoi a trimis o pasă de geniu, cu exteriorul, pentru Daviţoiu, care, cu un şut la colţul lung, a realizat dubla. Zece minute mai târziu şi Şoşoi a marcat pentru a doua oară în această partidă după o centrare a lui Trofin pentru ca în ultimul minut de joc, Bugă, la doar 17 ani, să înscrie şi el pentru Jiul stabilind scorul final la 1-5.

Pandurii II Târgu Jiu – Jiul Rovinari 1-5 (1-1)

Teren sintetic Târgu Jiu, spectatori: 350

Au marcat: Avramescu (min. 44 din penalti) / Daviţoiu (min. 2 şi 70), Şoşoi (min. 56 şi 82), Bugă (min. 90)

Pandurii II: Mutu – Dobroiu, Frunză, Chibulcutean, Petrache (min. 54 Unguru) – Găman, Avramescu (min. 78 Frăţilescu), Gavrilescu (min. 61 R. Dumitru) – Fărcăşanu, Bucur (min. 61 Golea), Săulescu. Antrenor: Florin Bejinariu.

Jiul Rovinari: Nicolae – Traşcă, Cârciumaru, Amzucu, Trofin – Stanciu, N. Popescu (min. 80 Ahriţculesei), Stoian (min. 65 Tudorache), Daviţoiu – Şoşoi (min. 75 Bugă), Lăcătuşu (min. 65 Văcaru). Antrenori: Cătălin Trofin şi Gabi Răscol.

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.