RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Liviu Andrieş: “Din punct de vedere valoric, suntem peste cei de la Ploieşti”

/ 30 septembrie 2011

Energia merge la Plopeni, acolo unde va juca în compania celor de la CSM Ploieşti, fără probleme de lot, dar cu speranţa unui rezultat favorabil.

Tehnicianul echipei gorjene, Liviu Andrieş, avertizează însă că echipa ploieşteană este una plină de surprize: “E nou promovată, dar a reuşit rezultate notabile. A câştigat la Timişoara, a făcut egal la Satu Mare şi a pierdut acasă cu HCM Constanţa, dar după ce la pauză era condusă doar cu un gol, aşa că ne aşteaptă un meci greu. Ca lot, din punct de vedere valoric, suntem peste cei de la Ploieşti, dar ştim ce am păţit cu ei la Târgu Jiu şi trebuie să ne luăm măsuri”, a declarat antrenorul Energiei. Acesta a mai atras atenţia şi asupra sălii în care se va disputa partida: “Nu jucăm la Ploieşti, ci într-o sală mult mai micuţă, ceea ce le convine celor de la Ploieşti, care au o echipă mai bătrână, care nu e pe fugă, dar astea sunt condiţiile şi trebuie să câştigăm pentru că asta ne-am propus. Este un meci în care dacă vom juca precum am făcut-o cu Satu Mare vom reuşi să câştigăm. Trebuie să menţinem ce am făcut bine atunci”, a mai declarat Andrieş.

Înaintea meciului de la Plopeni, doar Mazilu are mici probleme, “a fost o contuzie la meciul cu Satu Mare, dar în mare proporţie este refăcut şi va juca la Ploieşti”, dă asigurări antrenorul Liviu Andrieş.

www.sportingorj.ro

 

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.