RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii acuză arbitrajul de exces de zel în cazul eliminării lui Grigoraş

/ 19 septembrie 2011

În minutele ce au urmat accidentării grave suferită de Băcilă, Petre Grigoraş a fost eliminat de pe teren pentru că a pătruns pe teren.

Oficialii gorjenilor consideră că arbitrii ar fi trebuit să treacă cu vederea pătrunderea în teren a antrenorului pentru că a fost vorba de o situaţie specială, iar Grigoraş nu a protestat, ci doar a dorit să ştie mai multe despre situaţia jucătorului său: „Eliminarea lui Grigoraş nu a fost dictată pentru proteste. Arbitrul de rezervă, putem spune, a făcut exces de zel şi i-a spus lui Istvan Kovacs să-l elimine pe Grigoraş pentru că a pătruns pe teren. Regulamentul spune că trebuie arbitrat în temeiul legii şi în spiritul jocului. Să zicem că a fost în temeiul legii, dar nu şi în spiritul jocului. Era vorba de un jucător grav accidentat, un jucător care avea nevoie de primul ajutor şi i-aş întreba pe arbitrii dacă pe stradă ar fi cineva căzut la pământ ar trece nepăsători pe lângă el?”, a explicat pentru www.sportingorj.ro, Daniel Băloi, secretarul general al Pandurilor.

În minutele de prelungire a fost eliminat şi secundul Marian Dinu, aşa că la meciul următor Pandurii vor avea o altă conducere tehnică pe bancă: „Pe mine m-a eliminat , la fel şi pe secund, înseamnă că am fost extrem de răi… S-ar putea să stea pe bancă domnul Condescu”, a declarat Grigoraş la finalul meciului de la Ploieşti.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.