RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii II ţinteşte măcar un egal cu Girom Albota

/ 15 septembrie 2011

Echipa a doua a Pandurilor vizează un prim rezultat pozitiv în deplasările din acest sezon, meciul cu Girom Albota fiind privit cu speranţă de antrenorul Florin Bejinariu.

Tehnicianul celor de la Pandurii II nu se va putea baza la acest meci pe portarul Claudiu Mutu, dar speră că va primi întăriri de la echipa mare: „Avem o problemă cu Mutu, care are o disjuncţie şi este indisponibil pentru două săptămâni, dar cred că vom putea suplini lipsa lui, probabil îl vom primi pe Horvat de la echipa mare. Încă nu am primit de la domnul Grigoraş numele jucătorilor care nu vor prinde lotul pentru meciul cu Steaua şi care ne vor putea ajuta pe noi la meciul cu Albota”, a declarat Bejinariu pentru www.sportingorj.ro.

După două înfrângeri la limită în deplasările făcute în acest sezon, în condiţiile în care Pandurii II a condus de fiecare dată, Bejinariu speră ca soarele să răsară şi pe strada gorjenilor: „De la acest meci aştept să avem şi noi puţin noroc pentru că în celelalte două meciuri disputate în deplasare am jucat destul de bine, am condus, atât la Târgovişte cât şi la Calafat, dar am avut ghinion şi am pierdut. Din ce informaţii am, vom întâlni o echipă bună, cu jucători experimentaţi. Sper să aducem cel puţin un punct din această deplasare”. Antrenorul Pandurilor îşi pune speranţe şi în ajutorul pe care jucătorii de la prima echipă îl pot da prin experienţa şi valoarea pe care o au: „Aştept de la cei care vin de la echipa mare un orgoliu şi o mândrie prin care să se ridice peste nivelul celor de la echipa a doua pentru că ei au o valoare, se antrenează cu o echipă de Liga I şi trebuie ca atunci când joacă la noi să facă diferenţa”, a mai spus Bejinariu.

Principalul obiectiv al echipei a doua nu mai este promovarea într-un eşalon superior, ci promovarea unor tineri jucători, iar Bejinariu crede că în lotul pe care-l are la dispoziţie are marfă bună şi pentru viitorul primei echipe: „Oiţă are un plus având în vedere meciurile jucate şi în Cupa României, Gavrilescu este şi el un jucător care vine din urmă cu un potenţial foarte bun, dar jucătorul momentului este Roberto Dumitru. Cred că el va fi primul care va face pasul spre prima echipă şi cred că o va face destul de repede. Este un jucător de explozie, un jucător cum nu sunt mulţi nici în Liga I. Are nevoie de o creştere la nivel fizic, a mai crescut, dar cu o vitaminizare şi un program bun cred că poate creşte şi mai mult la acest capitol, între timp el reuşind să facă mai bine şi faza defensivă, ceea ce în trecut era o necunoscută pentru el. Cu cei tineri trebuie să avem răbdare şi mare grijă pentru că sunt vulnerabili. Au evoluţii oscilante, pot avea căderi, dar noi trebuie să fim atenţi şi să-i ajutăm”, a declarat Bejinariu despre valorile pe care echipa a doua le propune în acest moment marii performanţe.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.