Decizia Federaţiei Române de Fotbal de a organiza un baraj pentru promovare în Liga I a luat pe nepregătite echipele implicate, Voinţa Sibiu şi Săgeata Năvodari fiind nevoite nu doar să-şi taie vacanţa, ci şi să încerce să-şi aducă înapoi o serie de jucători cu care-şi încheiaseră înţelegerile.
Un astfel de caz priveşte şi Pandurii, echipa gorjeană fiind rugată acum să-l lase pe Alexandru Vlad să participe cu Săgeata Năvodari la meciurile cu Voinţa Sibiu. Preşedintele executiv al gorjenilor spune că, în principiu, Vlad va fi lăsat să joace aceste partide: „E normal să-l lăsam pe Vlad să joace în baraj. Am vorbit şi cu antrenorul Grigoraş şi o să luăm o decizie zilele acestea. Să vedem exact când sunt programate jocurile de baraj şi dacă se suprapun cu cel de-al doilea cantonament al nostru. Şi Vlad a muncit pentru Năvodari şi îi înţelegem pe cei de la Săgeata, dar şi noi avem nevoie de jucător. Dacă se accidentează asta e viaţa. Şi pe stradă se poate accidenta”, a declarat Eugen Pârvulescu. Problema care se iveşte este aceea că Vlad ar pierde şi o parte din cantonamentul din Austria, Pandurii urmând a pleca la Saalfelden pe 4 iulie, în vreme ce partidele contând pentru barajul de promovare se vor disputa pe 2 şi 6 iulie.
www.sportingorj.ro