RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pârvulescu vrea măcar un amical cu campioana

/ 18 mai 2011

După ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis că meciul dintre Pandurii şi Oţelul rămâne neprogramat, aşa cum a fost şi hotărârea Comisiilor LPF, preşedintele executiv al Pandurilor spune că vrea măcar un joc amical cu echipa care a câştigat titlul în acest sezon fără a juca de două ori cu gorjenii.

„Voiam şi noi să ne măsurăm forţele cu echipa campioană! O să vorbesc cu Marius Stan să jucăm un amical, îl aşteptăm la Severin. Echipa noastră ar fi jucat numai la victorie cu Oţelul, sunt convins de asta”, a declarat Eugen Pârvulescu după aflarea deciziei de la TAS.

Gorjenii mai au pe masa celor de la TAS un alt dosar, poate mai important decât cel pierdut astăzi. Dacă Pandurii obţinuseră deja salvarea de la retrogradare şi meciul cu Oţelul nu le mai putea aduce mare lucru, oficialii gorjeni speră ca măcar în dosarul „Ilie Iordache” să aibă o decizie favorabilă, acest caz valorând mai bine de un milion şi jumătate de euro: „Noi am primit răspunsul doar pentru memoriul depus la cererea de reprogramarea a partidei cu Oţelul, nu şi pentru speţa ce vizează cazul Ilie Iordache. Acolo aşteptăm încă un răspuns şi cred că avem mai multe şanse de reuşită. Dacă vreţi, este speţa care ne interesează cel mai mult”, a mai declarat preşedintele executiv al Pandurilor, Eugen Pârvulescu.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.