RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Anul recordurilor la Pandurii?

/ 11 mai 2011

În mod cert, sezonul care se va încheia în curând este cel în care Pandurii a stabilit un record al clubului în ceea ce priveşte numărul tinerilor jucători din propria pepinieră care au reuşit să debuteze în Liga I într-un singur sezon.

Până la finalul campionatului, Petre Grigoraş ar mai putea să bifeze cu pandurii alte câteva recorduri, unul dintre ele putând fi cel al numărului de goluri marcate de echipa gorjeană într-un sezon. Cel mai prolific an al Pandurilor din acest punct de vedere este sezonul 2007-2008, singurul în care echipa gorjeană a reuşit să înscrie mai mult de un gol pe meci, în acel campionat echipa condusă pe atunci de Eugen Neagoe marcând de 36 de ori. În acest moment, când Pandurii ar mai putea juca trei jocuri, dacă va primi o decizie favorabilă din partea TAS cu privire la programarea meciului cu Oţelul, trupa lui Grigoraş a înscris 34 de goluri, cu două mai puţin decât vechiul record ce se vrea doborât. Tot în ceea ce priveşte numărul de goluri marcate într-un singur sezon, dar de această dată de un singur jucător, în acest campionat Voiculeţ a reuşit să-l egaleze pe Sorin Vintilescu, jucătorul care deţinea solitar acest record cu doar şase reuşite stagionale. Claudiu Voiculeţ are nevoie de un singur gol pentru a-l detrona pe Vintilescu, în vreme ce Stromajer ar mai avea nevoie de două goluri, iar Vranjes şi Apostu de câte trei.

Chiar dacă pare puţin probabil şi este, probabil cel mai greu de realizat, Pandurii ar putea bate şi recordul de puncte obţinute într-un sezon, campionatul 2006-2007 fiind cel mai productiv din acest punct de vedere cu 44 de puncte acumulate de echipa gorjeană. În acest moment Pandurii au în cont 37 de puncte şi ar avea nevoie de trei victorii pentru a trece de această limită de 44 de puncte, dar pentru acest lucru este nevoie din nou de decizia favorabilă a TAS şi programarea meciului cu Oţelul.

Pandurii ar putea bate şi un record negativ, acela al golurilor încasate, pasivul gorjenilor fiind în acest moment de 42 de goluri, însă aici fiind inclus şi un 0-3 la masa verde contra Oţelului, scor care ar putea fi altul în cazul în care decizia TAS va fi favorabilă Pandurilor.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.