RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Grigoraş speră, nu disperă

/ 6 mai 2011

Faptul că va fi nevoit să joace contra Universităţii Cluj fără o serie de jucători importanţi nu-l face pe Grigoraş să se sperie şi speră ca elevii săi să facă un meci mare şi să obţină trei puncte cu care să rezolve problema salvării de la retrogradare.

“Am ajuns într-o situaţie grea, am fost într-o situaţie şi mai grea, când echipa avea şase puncte, dar uşor-uşor am reuşit să o redresăm. Am avut o lună aprilie chiar foarte bună, şi cu rezultate şi cu jocuri bune, ne-am ridicat în clasament destul de mult. Suntem obligaţi să câştigăm cu U Cluj, nu va fi uşor. Sper ca băieţii cunosc realitatea şi băieţii vor face un meci mare. Nici nu vreau să mă gândesc la meciurile cu Braşov şi Vaslui. Meciul cu U Cluj e crucial, e meciul de a fi sau a nu fi. Cu cât etapele se scurg cu atât va fi mai greu”, a declarat Grigoraş despre situaţia Pandurilor înaintea ultimelor trei runde ale acestei ediţii de campionat.

Grigoraş crede că la fel de imprtantă ca refacerea fizică este şi reafacerea psihică după cele patru etape în care Pandurii n-a obţinut decât un singur punct: “Sunt şi jucătorii oameni şi când vezi că joci bine şi nu aduni puncte te demoralizează. Nu mă încălzeşte cu nimic că echipa joacă bine, dar nu adună puncte şi nu ne salvăm de la retrogradare pe plan fotbalistic. Am convingerea că până la sfârşit vom realiza punctele necesare să ne salvăm şi vom îndeplini obiectivul”, a mai declarat Petre Grigoraş.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.