Foarte bun în partida cu Victoria Brăneşti după ce în debutul sezonului de primăvară a avut şi unele evoluţii mai puţin convingătoare, Vlad Chiricheş a părăsit terenul la 4-0 fără a mai putea fi înlocuit, după ce Grigoraş făcuse deja trei schimbări, deaorece a simţit unele dureri ce puteau fi semnul unei iminente accidentări.
„Chiricheş a simţit o jenă şi nu am dorit să forţeze şi l-am scos”, a lămurit Grigoraş problema ieşirii lui Chiricheş de pe teren, lipsa acestuia făcându-se simţită în ultimele momente ale întâlnirii, atunci când Pandurii a încasat două goluri. Chiricheş va efectua un control medical pentru a se stabili care a fost cauza durerilor resimţite, iar dacă toate lucrurile vor fi în regulă, atunci fundaşul Pandurilor va rata cel mult meciul de la Timişoara, programat miercuri, de la ora 19:30.
În privinţa altor doi jucători ce au avut probleme medicale dar care au revenit în ultima perioadă, Grigoraş s-a declarat mulţumit de felul în care atât Cardoso cât şi Băcilă au intrat în ritmul echipei: „Cardoso a reuşit după o pauză lungă să facă un travaliu bun şi să ducă 90 de minute, Băcilă este la primul joc, dar s-a văzut că experienţa lui îşi poate spune cuvântul în duelul cu adversarii”, a comentat tehnicianul Pandurilor.
www.sportingorj.ro