Preparatorul fizic al Pandurilor, Gheorghe Avram, a dezvăluit faptul că echipa gorjeană îşi doreşte să reintre în campionat cu motoarele turate la maxim.
“Suntem acum cam la 75 % din potenţial. Vârful de formă este programat la prima etapă. La noi contează începutul apoi să menţinem nivelul ridicat”, a declarat Gheorghe Avram. Acesta a mai adăugat că pentru a ajunge la parametrii maximi la ora meciului cu Oţelul Galaţi, Pandurii vor lucra la acest capitol şi în cantonamentul de la Herculane: “Trebuie să definitivăm pregătirea fizică şi să lucrăm şi cu mingea, să ducem nivelul de pregătire fizică la cotele pe care ni l-am propus”.
Gheorghe Avram a mai declarat că problemele medicale ale unor jucători de la Pandurii sunt cauzate de trecerea bruscă de la cantonamentul de la Poiana Braşov la cel de la Belek, din Antalya: “Am avut ceva probleme. Am trecut cam brusc de la stagiul de pregătire montană la jocuri şi avem ceva probleme, dar o să le rezolvăm până la începerea campionatului. Asta a fost şi cauza accidentărilor”, a mai specificat preparatorul fizic al echipei gorjene.
www.sportingorj.ro