Prezenţa preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, la Târgu Jiu se datorează Consfătuirii anuale a FRF cu membrii din teritoriu, la acţiunea de la Târgu Jiu fiind invitaţi să participe reprezentanţii cluburilor afiliate şi preşedinţii AJF-urilor din zece judeţe: Gorj, Olt, Vâlcea, Argeş, Dolj, Teleorman, Mehedinţi, Hunedoara, Caraş Severin şi Timiş.
“Vor fi două zile în care se vor purta discuţii pe diverse teme, reprezentanţii federaţiei urmând a explica celor din teritoriu ultimele noutăţi apărute în domenii diverse, de la organizare, la jurisdicţie, arbitraj sau chiar licenţiere. Se va face prezentarea programelor FRF aflate în derulare, a stadiul realizării stadionului Naţional, organizarea turneului final al Campionatului European U 19 şi a finalei Europa League 2012, gestionarea programelor de finanţare aflate sub egida FIFA şi UEFA şi perfecţionarea managementului FRF. Din partea cluburilor participă preşedinţii sau directorii executivi, iar din partea AJF-urilor vor participa preşedinţii”, a declarat Mihai Prunariu explicând rolul şi problemele ce se vor discuta la această consfătuire a Federaţiei Române de Fotbal.
Mihai Prunariu, în calitate de gazdă şi organizator al acestui eveniment, mulţumeşte federaţiei pentru faptul că a acceptat să acorde Gorjului privilegiul de a organiza Consfătuirea anuală a FRF pentru această zonă a ţării: “Mă bucur că am reuşit să aducem la Târgu Jiu această întâlnire zonală, este un lucru bun pentru noi şi ca imagine în ceea ce priveşte judeţul, dar şi ca recunoaştere a rezultatelor bune din ultimul timp a AJF Gorj. Noi am solicitat ca această întâlnire să se organizeze la Târgu Jiu, iar federaţia a fost imediat de acord şi le mulţumim pentru asta”, a declarat Mihai Prunariu, preşedintele AJF Gorj, organizatorul acestei consfătuiri la care vor mai participa alături de Mircea Sandu şi alţi zece membrii marcaţi ai FRF în frunte cu Ionuţ Lupescu, Mircea Rădulescu şi Vasile Avram.
În finalul acestei întruniri a Acesta a mai precizat că, la finalul lucrărilor, va fi organizată şi o conferinţă de presă la care va participa preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, domnul Mircea Sandu.
www.sportingorj.ro