RSS post comments feeds rss email feeds twitter

AJF Gorj a intrat în febra organizării întâlnirii zonale a FRF

/ 18 ianuarie 2011

Mihai Prunariu a intrat pe ultima sută de metri a pregătirilor organizării întâlnirii zonale a cluburilor şi Asociaţiilor Judeţene de Fotbal afiliate la FRF cu conducerea principalului for fotbalistic din România.

La această consfătuire vor lua parte zece membrii marcanţi ai federaţiei în frunte cu Mircea Sandu, Ionuţ Lupescu, Mircea Rădulescu şi Vasile Avram şi reprezentanţi ai cluburilor şi AJF-urilor din zece judeţe: Gorj, Olt, Vâlcea, Argeş, Dolj, Teleorman, Mehedinţi, Hunedoara, Caraş Severin şi Timiş. „Vor fi două zile în care se vor purta discuţii pe diverse teme, reprezentanţii federaţiei urmând a explica celor din teritoriu diversele noutăţi apărute în domenii diverse, de la organizare, la jurisdicţie, arbitraj sau chiar licenţiere. Întâlnirea se va întinde pe parcursul a două zile, pe 24 şi 25 ianuarie, la Hotel Parc, în a doua zi având programată şi o conferinţă de presă la care va participa preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, domnul Mircea Sandu”, a declarat Mihai Prunariu pentru www.sportingorj.ro. Acesta a adăugat că mare parte din cheltuielile acestui eveniment, cu excepţia unor materiale promoţionale care vor fi suportate de către Consiliul Judeţean Gorj, vor reveni în sarcina FRF. De asemenea, Prunariu a mai declarat că vineri la ora 11:00, la Sala de Protocol a Hotelului Sport din Târgu Jiu, AJF Gorj va organiza o conferinţă de presă ca lobby pentru întâlnirea zonală din 24-25 ianuarie.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.