Înfrângerea suferită de Energia în meciul de debut în retur în faţa celor de la CS Otopeni, scor 85-83 pentru ilfoveni, a redus simţitor şansele echipei gorjene de a mai prinde un loc în play-off.
Îndepărtarea de obiectivul îniţial al echipei nu a fost însă motivul supărării lui Marius Vlaicu, ci modul în care echipa gorjeană s-a prezentat în prima parte a meciului, motiv pentru care i-a adresat antrenorului un ultimatum: “La 50-33 la pauză nu prea am multe de spus. Din partea mea domnul Slobodan Nikolic are ultimatum. Dacă nu câştigă meciul cu CSM Bucureşti, ne strângem mâinile şi ne despărţim”, a declarat pentru www.sportingorj.ro preşedintele secţiei de baschet a clubului Energia. Acesta a mai adăugat că obligaţia antrenorului este aceea de a antrena, nu aceea de a pune păresiune pe arbitrii: „Poziţia mea oficială, ca preşedinte al clubului şi ca fost arbitru, este aceea că nu arbitrii au fost cei care ne-au împiedicat să avem rezultate bune, ci jocul şi atitudinea noastră din teren. Asta şi la jocul cu Otopeniul, şi cu Asesoft-ul şi cu Mureşul sau Timişoara. Dacă el a pus presiune pe arbitrii, acum pun eu presiune pe el”, a mai spus Marius Vlaicu.
Preşedintele echipei gorjene a mai precizat că este nemulţumit de rezultatele echipei sale în mandatul lui Slobodan Nikolic, antrenor căruia spune că i-a pus la dispoziţie tot ce şi-a dorit: „Din partea noastră a avut condiţiile pe care le-a cerut. L-am lăsat să vină cu trei jucători pe care i-a cerut la echipă, i l-am adus şi pe cel de-al patrulea, dar nu a confirmat”, a încheiat Marius Vlaicu.
www.sportingorj.ro
– cind iti permiti sa aduci un antrenor cu surle si trimbite, sfatuit de unul care a batut si el mingea de baschet si care se declara director sportiv
– cind declari antrenor secund, din considerente cel putin dubioase, unul dintre cei mai indisciplinati componenti ai lotului
– cind iti permiti sa ai in lot sase straini
– cind urmaresti doar imagine pentru tine
– cind nu stii sa-ti asumi greslile , si cauti vinovati in alta parte dai dovada de incompetenta si lipsa de valoare
–
Bun de tot comentariu tau….ai dreptate in tot ce zici…
Felicitari!Comentariul tau este de 10 !
Parca obiectivul nu era un loc in play-off. Obectivul este unul de toata jena (locurile 7-9). Ori vrei un loc in play-off, ori vrei sa nu retrogradezi. Ori cal ori magar!