RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Arrieta şi Mădălin Popa refuză rezilierea contractelor

/ 13 ianuarie 2011

De mai multă vreme intraţi în dizgraţie, spaniolul Ibon Perez Arrieta şi Mădălin Popa refuză înţelegerile oferite de Pandurii cu privire la rezilierea contractelor.

În vreme ce Arrieta, venit la Pandurii odată cu “lotul portughez” al lui Jaoquim Texeira, a avut parte şi de câteva meciuri reuşite şi goluri importante pentru echipa gorjeană în prima parte a contractului său, Mădălin Popa a evoluat doar la Liga a III-a pentru echipa a doua a Pandurilor.

Preşedintele executiv al Pandurilor a discutat cu cei doi jucători, dar nu a ajuns la un punct comun în ceea ce priveşte rezilierea contractelor: “Referitor la cazul Arrieta, am vorbit cu el şi vrea să îşi rezilieze unilateral contractul. Era de acord cu despărţirea pe loc de Pandurii, dar cu o condiţie: să primească anticipat salariul la zi până la finalul sezonului, deci pe 6 luni înainte. Evident că în atare condiţii nu ne-am putut înţelege, că doar nu s-a întâlnit hoţul cu prostul! Aşa că până la finalul contractului, dacă el aşa preferă, se va pregăti singur cu Popa, care este în aceeaşi situaţie”, a declarat Eugen Pârvulescu.

În condiţiile în care cei doi refuză în continuare să plece de la Pandurii în condiţiile oficialilor gorjeni, aceştia vor fi obligaţi să le pună jucătorilor la dispoziţie antrenor şi condiţii de antrenament, dar Arrieta şi Mădălin Popa ar putea avea surpriza de a fi supuşi unor antrenamente dure, pe Dealul Târgului.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.