Prezenţa Energiei la turneul de handbal masculin de la Turda nu mai este de actualitate după ce conducerea clubului gorjean a declinat oferta primită din cauza numărului redus de jucători pe care se poate baza după convocările primite de şapte dintre jucătorii săi.
„Turneul de la Turda a picat pentru că nu are rost să mergem acolo atâta vreme cât nu avem jucători. În afara celor cinci jucători luaţi de Stângă la naţionala României, alţi doi jucători din lotul nostru au fost chemaţi la loturi. Este vorba de Nikola Stojchevski, care va juca pentru Macedonia şi cu care ne vom întâlni la Trofeul Carpaţi la Oradea, şi de Ante Kukrika. Acesta deşi este croat are şi cetăţenie bosniacă şi a fost convocat la naţionala Bosniei”, a declarat pentru www.sportingorj.ro Gore Popescu, preşedintele secţiei de handbal a clubului târgujian. Pentru turneul dotat cu Trofeul Carpaţi şi pentru cele două jocuri din preliminariile Campionatului European din 2012, Vasile Stângă i-a convocat la naţională pe portarul Ionuţ Ciobanu şi jucătorii de câmp Gabriel Florea, Marius Novanc, Dan Savenco şi Bogdan Criciotoiu.
Este pentru prima dată când echipa gorjeană furnizează un număr atât de mare de jucători echipelor naţionale şi acest lucru este îmbucurător, dar are şi aspecte negative legate de antrenamentele pe care le pot face cei rămaşi acasă: „Ne-au rămas la Târgu Jiu doar 11 jucători care să se antreneze sub comanda lui Mircea Bedivan în această perioadă, iar dacă îl scădem şi pe Vukas, care are probleme la cot, îi rămân doar zece. Pentru că este o pauză atât de mare le-am acordat şi câteva zile libere, jucătorii urmând a reveni la antrenamente de miercuri. Nici nu pot face prea multe. Doar pregătire fizică şi exerciţii de aruncare şi prindere a mingii pentru că de pregătire tactică nu poate fi vorba. Este bine totuşi că cei care sunt la loturi se pot antrena normal în această perioadă”, a comentat Gore Popescu situaţia creată după plecarea jucătorilor la loturile naţionale.
www.sportingorj.ro