RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Energia caută jucători cu care să atace titlul

/ 28 aprilie 2010

Conducerea clubului de handbal Energia Pandurii se concentrează nu doar la finalul de campionat, în care îşi doreşte obţinerea locului trei, şi asupra Cupei României, programată la jumătatea lunii mai, ci şi la sezonul viitor.

Antrenorul Vasile Stângă şi-a condiţionat rămânerea la Târgu Jiu de un obiectiv mult mai îndrăzneţ pe care Energia să-l aibă în campionatul viitor, adică acela de a ataca titlul naţional, iar pentru acest lucru are nevoie de întăriri la echipă.

Cum astfel de achiziţii se fac cu mult timp înaintea noului sezon, conducerea clubului gorjean a început tatonările şi chiar discuţiile cu unii jucători, cluburi sau impresari. În mod oficial, Energia s-a arătat interesată de serviciile a doi stelişti, extrema dreaptă Ionuţ Georgescu şi pivotul Marius Novanc. Discuţiile au fost confirmate şi din partea clubului bucureştean, acum depinde totul de modul în care clubul Energia şi selecţionerul Vasile Stângă vor reuşi să-i convingă pe cei doi să vină la Târgu Jiu.

Dacă cei doi stelişti fac parte dintre ţintele declarate ale Energiei, se pare că există interes, fără a fi confirmat şi oficial, şi pentru alţi trei jucători români. Energia se pare că îi doreşte în lot din sezonul viitor şi pe interul stânga Alexandru Stamate, portarul Ionuţ Irimuş, ambii de la Minaur Baia Mare, şi interul dreapta Cosmin Capotă, de la Dinamo.

www.sportingorj.ro

Comentează!

1 Comentariu până acum

  • Laurentiu spune:

    Arata bine acesta campanie de achizitii.Sa vedem ce se va concretiza.E foarte greu sa convingi jucatorii din capitala sa vina in provincie,mai ales asa departe de Bucuresti.Sa vedem si ce bani vom avea la dispozitie pentru achizitii.

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.