Ionuţ Badea spune că a găsit Pandurii cu plusuri şi minusuri, însă pe durata mandatului său va încerca să convingă conducerea clubului gorjean să ajungă la un nivel mai înalt în ceea ce priveşte baza materială.
Noul antrenor al Pandurilor a declarat că a fost impresionat şi a fost convins să vină la Târgu Jiu de dorinţa conducerii gorjene de a face performanţă: „Există o mare dorinţă de performanţă, a dorinţă de a face lucrurile profesionist. Sunt anumite probleme legate de baza materială, sper să avem două terenuri de antrenament şi nu unul”, a declarat Ionuţ Badea. Tehnicianul Pandurilor a mai spus că nu este normal ca echipa să se antreneze pe un singur teren natural: „Nu voi lăsa lucrurile aşa. Este obligatoriu să avem cel puţin două terenuri cu iarbă. Terenul III, cel pe care ne antrenăm acum rezistă cât rezistă, dar nu la infinit. Nu vom putea să ne antrenăm apoi pe un teren cu denivelări în care nu vom putea exersa acurateţea paselor. Este clar, avem nevoie de mai multe terenuri de antrenament şi voi face tot posibilul să le avem”, a mai declarat Badea pentru www.sportingorj.ro.
Cererea lui Badea are susţinere în faptul că terenurile de antrenament sunt suprasolicitate şi nu de puţine ori antrenamentele primei echipe se desfăşoară la aceeaşi oră cu cele ale celor de la Pandurii II, situaţie cu care tehnicianul Pandurilor nu este de acord.
Pe de altă parte, cei de la echipa a doua au şi ei nevoie de teren de antrenament, iar dacă prima echipă îşi face antrenamentul la ora 18:00, trupei lui Gabi Zahiu nu-i rămân decât două variante, ori să se antreneze la ora 16:00 când temperaturile sunt foarte ridicate şi mai indicată ar fi o îngheţată decât un antrenament, ori în nocturnă, după terminarea antrenamentelor primei echipe.
www.sportingorj.ro
MAFIOTU DE CONDESCU E OFTICAT CA IN OLTENIA STIINTA CRAIOVA E MULT MAI IUBITA DECAT HAZNAUA LUI DE ECHIPA….NICIODATA NU O SA AIBE REZULTATELE CRAIOVEI…FORTZA STIINTZA!ANTI INTER TG JIU..
ofticat esti tu … prazare ! 😉
de ce sa fiu ma?tu nu esti oltean ?esti tot prazar din gorj…stii tu…GORJULE PAMANT SARAC NICI CARTOFII NU SE FAC,NICI BOI IN JUG NU-TI TRAG…FORTZA STIINTA!!
asa e. ! chiar mai multe terenuri. ! si pentru copii si juniori terenul sintetic este prea putin.! inca vreo 2.3 terenuri nu ar strica
ba klauss de unde mortii mati sti tu ma ca nu se fak cartofi **** pe CRAIOVA SI PE TOTI DOLJENI ce mm vrei ???
dute in rasa mati pe situ lor si comenteaza akolo nu vi aci sa imi spui mie de retardati aia ca nu sunt in stare sa ii bata nici pe pandurii …dute in *** ca facui alergie ….las ca vedem noi cand o sa jucam cu ei ca stergem cu ei pe jos
si app prazar o faci pe mata ma care *** toata ziua sta la iesire din craiova pe la pic pe akolo sa iti aduca tie de mancare inclusiv praz