RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Dedu, servit drept exemplu negativ

/ 8 iulie 2010

După antrenamentele susţinute precum şi după meciurile amicale disputate, antrenorul Marius Baciu a început să-şi formeze o idee aspura jucătorilor pe care-i are la dispoziţie şi unii dintre ei par a avea o viaţă grea la Pandurii, asta în cazul în care vor rămâne la Târgu Jiu.

Mugurel Dedu a fost trimis la echipa a doua după ce la un antrenament tactic a acuzat probleme medicale. „Au fost jucători care m-au nemulţumit prin atitudinea avută. Le voi transmite doar ultimele cuvinte. Dedu este un jucător căruia eu chiar am vrut să-i mai dau o şansă. Poate chiar e accidentat, dar e curios ca la un antrenament de poziţionare să renunţe atât de uşor având în vedere că sunt atâţia jucători care se bat pe un post. Dar poate chiar e accidentat… Nu vreau să greşesc, dar până îşi va reveni, până îi va veni rândul va trece la echipa a doua. Când e 100% apt poate îi mai dăm o şansă, poate nu… Vom vedea care va fi atitudinea lui. Acelaşi lucru se va întâmpla şi cu alţi jucători”, a comentat Marius Baciu situaţia în care a ajuns Dedu, dar care ar putea fi urmată şi de alţi jucători care nu-i vor respecta cerinţele.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.