RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Festival de goluri la Rovinari în ultima etapă a Ligii a III-a

/ 12 iunie 2010

Jiul Rovinari a terminat ediţia de campionat 2009-2010 pe locul 7 în seria a V-a a ligii a III-a şi şi-a delectat suporterii cu un festival de goluri în ultima etapă de campionat.

Trupa lui Cătălin Trofin a încercat să facă uitat eşecul din etapa precedentă, când, cu foarte mulţi absenţi din prima garnitură din cauza suspendărilor şi accidentărilor, Jiul a pierdut cu 5-0 în deplasarea de la Becicherecu Mic, şi în faţa propriilor suporteri a zdrobit pe CS Ineu cu scorul de 7-1. Pentru rovinăreni au marcat Şoşoi, Tudorache, Romeo Rădoi, Arcanu, Fotescu, de două ori, şi Apostol, golul marcat de Lecuţa pentru oaspeţi nereuşind să strice petrecerea de final de sezon a Jiului Rovinari.

Câştigând cu 3-0 după retragerea celor din Haţeg, Pandurii II şi-au mai adăugat trei puncte în clasamentul final, terminând prima în clasament, la distanţă de şase puncte faţă de ACU Arad, însă arădenii vor fi cei care vor face pasul spre liga a II-a după ce prima echipă a Pandurilor a retrogradat din primul eşalon la finele acestui sezon.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.