RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Condescu deschide larg buzunarele pentru jucători pentru a salva echipa de la retrogradare

/ 4 mai 2010

După meciul cu Unirea Urziceni, preşedintele Pandurilor, Marin Condescu, şi antrenorul Sorin Cârţu au pus bazele unui sistem de premiere prin care au sperat la redresarea situaţiei echipei gorjene.

Tehnicianul Pandurilor a mărturisit că i-a propus preşedintelui să pună la bătaie 100.000 de mii de euro pentru un cuantum de 12 puncte pe care echipa să le obţină până la finele campionatului, însă Marin Condescu a plusat şi a dus plafonul premierilor la 200.000 de euro: „Preşedintele a venit cu propunerea de a da 200.000 la 12 puncte, 150.000 de euro la 10 puncte, 125.000 la 9 puncte şi 100.000 pentru 8 puncte. Toţi aceşti bani sunt doar pentru jucători”, a declarat Cârţu. Acesta a mai spus că-i este greu să înţeleagă atitudinea jucătorilor săi, jucători care dacă nu pun suflet pentru culorile clubului sau pentru oraşul care i-a adoptat, măcar pentru aceşti bani ar trebui să lupte.

Pandurii mai au de disputat în acest sezon patru partide, pe teren propriu cu Poli Iaşi şi FC Timişoara, şi în deplasare cu Rapid şi Unirea Alba Iulia, partide din care trebuie să obţină un minim de 9 puncte pentru a mai visa la banii promişi sau la salvarea de la retrogradare.

www.sportingorj.ro

Comentează!

2 Comentarii până acum

Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.