RSS post comments feeds rss email feeds twitter

Pandurii bat pasul pe loc. Liga a II-a e tot mai aproape

/ 11 aprilie 2010

Pandurii şi-au mai trecut în cont o înfrângere în această stagiune, trupa lui Sorin Cârţu pierzând cu 0-1 acolo unde nu avea voie să piardă, la Mediaş.

Tactica ce a dat roade în faţa celor de la Steaua sau Dinamo s-a dovedit falimentară în faţa celor de la Gaz Metan Mediaş, Pandurii nereuşind nici măcar un rezultat de egalitate, rezultat care ar fi menţinut-o cu şanse reale în lupta pentru evitarea retrogradării. Cârţu nu a riscat la Mediaş decât pe final şi Pandurii au pierdut, echipa gorjeană jucând nepermis de mult cu un singur vârf puternic împins în coasta apărării medieşenilor, ocaziile de gol din ultimele partide arătând şi de ce numărul golurilor este atât de mic. Stanca a menţinut Pandurii în joc în ciuda unui debut în forţă al gazdelor, însă portarul gorjenilor s-a accidentat şi a părăsit terenul încă din prima repriză, iar înlocuitorul său, Mingote, a primit un gol la care se poate spune că are partea lui de vină chiar dacă mingea a fost deviată, lovitura liberă din care a marcat Kubala fiind de la peste 30 de metri. După ce au deschis scorul, medieşenii au încercat să îngheţe jocul. Au refuzat deliberat ofensiva şi au fost ajutaţi şi de proverbiala ineficacitate a Pandurilor, Raskovic ratând trei imense ocazii pentru gorjeni în minutele 74, 80 şi 87, la ultima dintre ele portarul medieşenilor fiind lovit de minge în cap.

Etapă după etapă, şansele Pandurilor devin tot mai mici, trupa lui Sorin Cârţu părând acum a prinde rădăcini în zona minată a clasamentului. Pandurii sunt acum la trei puncte de primul loc neretrogradabil, au împotriva lor rezultatele directe cu majoritatea echipelor cu care se luptă pentru supravieţuirea în liga I şi au şi un program destul de dificil în continuare. Pandurii vor juca etapa viitoare tot în deplasare, cu Unirea Urziceni, după care vor primi, la Târgu Jiu, vizita celor de la FC Braşov.

www.sportingorj.ro

Comentează!
Mergi Sus
Copyright © 2009 Sport in Gorj .ro. Powered by CERC.ro. Logo Design by Alexandru Vulpe.
Toate drepturile rezervate. Textele si fotografiile sunt proprietatea titularilor de copyright si nu pot fi reproduse fara acordul scris al acestora.