Atacantul ivorian adus în această iarnă la Pandurii, Youssuf Kamara, s-a declarat nemulţumit de prestaţia sa la meciul de debut în tricoul echipei gorjene. Mai mult decât atât, Kamara a declarat pentru www.sportingorj.ro că acesta a fost cel mai slab joc făcut în întreaga sa carieră.
„Nu-mi explic nici acum de ce am jucat aşa de slab. Nu putem invoca nimic, nici chiar terenul greu. E adevărat că toată echipa a jucat sub ceea ce ne-am fi dorit, dar eu vorbesc numai despre mine şi despre ce am făcut eu. Vă spun că mă cunosc bine şi nu numai că n-am mai jucat niciodată aşa slab, dar nici nu cred că se va întâmpla aşa ceva”, a spus Kamara la o zi după meciul pierdut de Pandurii pe teren propriu în faţa Astrei Ploieşti.
Kamara a fost protagonistul ratării etapei, atacantul Pandurilor nereuşind să înscrie deşi a fost faţă în faţă cu portarul Miron la doar 3 metri de linia porţii ploieştenilor: „Am ratat incredibil. Am avut o şansă imensă şi nu-mi dau nici acum seama cum de n-am reuşit să înscriu. E drept că mingea a sărit foarte puţin înainte de a o lovi eu, dar nu am nicio scuză că nu am înscris. Ar fi trebuit să o lovesc bine şi să înscriu. Regret că nu am făcut-o…”, a mai spus Kamara, jucător nominalizat de Ciobotariu printre cei pe care i-a considerat drept lipsiţi de atitudine la partida cu Astra.
Schimbat de Ciobotariu cu doar câteva minute înainte ca ploieştenii să deschidă scorul pe „Municipal”, Kamara spune că nu poate judeca în niciun fel decizia antrenorului: „Nu am fost obosit şi nici nu m-am lovit, decizia schimbării a fost a antrenorului, dar eu nu pot zice absolut nimic atâta timp cât nu am reuşit să înscriu nici din acea poziţie foarte bună pe care am avut-o”, a încheiat atacantul Pandurilor.
nu ai fost obosit pe dracu….pai daca ai petrecut cu cardoso pana dimineata,cum dracu sa mai poti alerga?si cu atat mai mult,sa mai si dai in minge….?!!!